Sari direct la conținut

Dâmboviţa: Doi poliţişti, atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de doi scandalagii; oamenii legii au ripostat cu focuri de armă

HotNews.ro
Dâmboviţa: Doi poliţişti, atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de doi scandalagii; oamenii legii au ripostat cu focuri de armă

Doi poliţişti au fost atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de către doi bărbaţi în localitatea Văcăreşti, oamenii legii ripostând cu focuri de armă şi rănindu-i pe scandalagii, au informat, duminică seara, surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Potrivit surselor, citate de Agerpres, poliţiştii fuseseră chemaţi printr-un apel la 112 care semnala faptul că o persoană face scandal.

„Doi poliţişti au fost atacaţi şi tăiaţi cu o coasă de doi scandalagii. Poliţiştii au ripostat cu focuri de armă şi i-au rănit pe cei doi. Atât poliţiştii, cât şi scandalagiii au fost transportaţi la spital”, au precizat sursele din cadrul IPJ Dâmboviţa.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, jandarmerie şi ambulanţe.

UPDATE: Unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal a fost împuşcat în picior, celălalt în abdomen

Unul dintre bărbaţii implicaţi în scandalul din localitatea Văcăreşti a fost împuşcat de poliţişti în picior, iar celălalt în abdomen, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, citată de Agerpres.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, duminică seara, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Văcăreşti, a sesizat prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112, că are un conflict cu vecinii.

„De îndată, un echipaj de poliţie, format din 2 agenţi, s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului, moment în care un bărbat i-ar fi ameninţat cu un obiect ascuţit. Astfel, s-au efectuat focuri de armă în plan vertical pentru somarea persoanei implicate în conflict şi, având în vedere faptul că nu a fost respectată somaţia, poliţistul a executat foc de armă în urma căruia agresorul a fost vătămat în membrul inferior. În sprijinul agresorului a venit şi fratele acestuia care ar fi agresat poliţiştii cu acelaşi obiect ascuţit, şi de această dată fiind utilizat armamentul din dotare. Bărbatul în cauză a fost împuşcat în zona abdomenului”, se precizează în informarea IPJ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro