Dîncu, despre afirmaţiile Rusiei privind „mercenari” români care luptă în Ucraina: Nu avem cetăţeni care să fi trecut în Ucraina în această perioadă. Fiind „graniţă Schengen”, avem o statistică foarte exactă
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat luni seară, referitor la afirmaţiile potrivit cărora în Ucraina ar fi ajuns mercenari din România, că ţara noastră are o „foarte exactă statistică” a persoanelor care trec frontiera, fiind graniţă „să zicem Schengen sau viitoare graniţă Schengen”. „Nu avem cetăţeni români care să fi trecut din România în Ucraina în această perioadă”, a declarat el, potrivit News.ro.
Vasile Dîncu a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării conform căruia în Ucraina ar fi ajuns „mercenari” inclusiv din România.
„Este un procedeu propagandistic, care se numeşte percepţia adevărului prin prezumţia datelor foarte exacte. Pentru că zice 1.571 şi nu împarte aproximativ, deci încearcă să arate că are date foarte exacte despre toţi mercenarii din Ucraina, cei care au mers în Ucraina, aţi văzut că este vorba nu de aproximări, ci de date foarte exacte. Dar pe de altă parte vedem că la Moscova au fost traşi pe linie moartă sau pedepsiţi o serie de generali pentru că, tocmai, nu au fost informaţi cu privire la ce se întâmplă în Ucraina, de aceea au ratat ei toate acţiunile”, a explicat Vasile Dîncu.
El a adăugat că este o încercare de „a arăta că este o coaliţie mondială împotriva Rusiei, că de aceea nu reuşesc ei în Ucraina”, dar şi de a da „senzaţia de exactitate”.
Vasile Dîncu: „În cazul nostru, noi putem să ştim fluxul spre Ucraina, nu au mers oameni spre Ucraina dinspre România în această perioadă”
„Este o informaţie falsă, nu putem verifica ce cetăţeni ajung în aceste zone, atât în partea rusă, cât şi în partea ucraineană, pentru că şi ruşii au făcut apel la mercenari, şi ei au adus mercenari ceceni şi au făcut apel la ţările africane sau la cei care îi sprijină pentru acest lucru. Este o informaţie cu care zilnic informează opinia publică internă, intoxică opinia publică internă Rusia, încercând de fapt să arate că războiul lor este unul împotriva tuturor şi că ei sunt victime”, a continuat ministrul Apărării.
El a arătat că „nu se poate şti cine a ajuns acolo şi cu ce scop a ajuns”.
„Însă, în cazul nostru, de exemplu, pentru cetăţenii români, noi putem să ştim fluxul spre Ucraina, nu au mers oameni spre Ucraina dinspre România în această perioadă, pentru că noi fiind graniţă, să zicem Schengen sau viitoare graniţă Schengen, avem o foarte exactă statistică a celor care trec prin România, de exemplu, sau care pleacă din România, ceea ce în ţările Schengen nu există. Noi ştim câţi ucraineni au intrat, câţi au ieşit, câţi au rămas, celelalte ţări, care sunt Schengen, nu pot să dea asemenea informaţii pentru că nu se mai verifică la ieşire acest lucru şi nu există la graniţe o statistică exactă. Deci noi ştim mult mai exact şi noi nu avem – pentru că am văzut şi această informaţie, am întrebat şi eu dacă avem posibilitatea să verificăm ceva – şi nu avem cetăţeni români care să fi trecut din România în Ucraina în această perioadă. Deci este clar că este o informaţie mai degrabă pentru opinia publică nespecializată”, a subliniat Dîncu.
___