Sari direct la conținut

Doamna de la Bietikow – Ce ne spun rămășițele unei femei de acum cinci milenii despre viața de atunci

HotNews.ro
Despre Doamna de la Bietkow, Foto: Captura The Local DE
Despre Doamna de la Bietkow, Foto: Captura The Local DE

​În Germania au fost descoperite osemintele unei femei care a trăit acum peste 5.300 de ani, iar arheologii i-au spus ”doamna de la Bietikow”, după satul din nord-estul țării unde s-a făcut descoperirea. Femeia avea între 30 și 45 de ani când a murit și a fost îngropată în poziție ghemuită. Este de aceeași vârstă cu celebru ”Otzi – Omul Ghețurilor” și, deși starea de conservare este mult inferioară lui Otzi, ne poate da informații despre viața (foarte grea) de acum 5.000 de ani.

Din doamna de la Bietikow s-au păstrat câteva oase și resturi de îmbrăcăminte și analizele au arătat că, dat fiind că oamenii deja consumau multe cereale, smalțul dinților era deteriorat din cauza mestecării acestor alimente dure, bogate în fibre. O parte dintre dinți lipseau.

În neolitic europenii au început să consume multe cereale, partea bună fiind că puteau fi depozitate pentru mai mult timp și puteau fi folosite și la troc, pentru a obține alte produse. Partea rea era că sănătatea oamenilor avea de suferit din cauza consumului mare de cereale, iar dinții erau distruși.

Cercetătorii fac mai multe analize pentru a afla dacă femeia era din zona unde a fost îngropată sau a venit din altă regiune.

Scheletul a fost găsit în timpul unor excavații la lucrările de terasament pentru instalarea de turbine eoliene. Bietikow este foarte aproape de granița poloneză.

Sursa: AFP

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro