Doar 15 din 43 de asiguratori au avut profit in 2008. Omniasig VIG, AIG Life, Allianz-Tiriac si ING Asigurari de Viata au strans 88% din profitul total
Doar 15 din 43 de asiguratori activi pe piata din Romania au inregistrat profit in 2008, castigurile cumulate de patru companii, respectiv Omniasig, AIG Life, Allianz-Tiriac si ING Asigurari de Viata reprezentand 88% din profitul total la nivelul pietei, arata raportul final asupra pietei asigurarilor al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
In 2008, valoarea cumulata a profitului inregistrat la nivelul pietei asigurarilor a depasit 266,5 milioane lei, in crestere cu 53,97% fata de 2007, in timp ce valoarea cumulata a pierderilor companiilor de asigurari a depasit 849,03 milioane lei, in crestere cu 91,98% fata de anul anterior.
Din cele 15 companii de asigurari care au obtinut profit, patru asiguratori, respectiv Omniasig (peste 141 milioane lei), AIG Life (peste 53,3 milioane lei), Allianz-Tiriac (peste 22,9 milioane lei) si ING Asigurari de Viata (peste 16,9 milioane lei) au avut un profit cumulat de peste 234,3 milioane lei, reprezentand 88% din profitul total la nivelul pietei.
Ardaf, Uniqa, Asiban, BT Asigurari si Asirom, vinovate pentru 75% din totalul pierderilor din 2008
La nivelul intregii piete, 28 de asiguratori au inregistrat in 2008 pierderi. Dintre acestia, cinci societati si anume: Ardaf (pierderi de peste 184,9 milioane lei), Uniqa (fosta Unita cu pierderi de peste 143,4 milioane lei), Asiban (pierderi de peste 132,1 milioane lei), BT Asigurari (pierderi de 111,4 milioane lei), Asirom VIG (pierderi de peste 67,6 milioane lei) au cumulat o pierdere de peste 639,6 milioane lei, reprezentand 75% din total.
In 2007, doar 18 din 42 de asiguratori activi pe piata din Romania au inregistrat un profit cumulat de peste 162,8 milioane lei. Celelalte 24 de companii de asigurari au inregistrat pierderi nete cumulate in valoare totala de peste 416,02 milioane lei.