Sari direct la conținut

DOCUMENT ​Comisia Europeana: Consiliul Fiscal trebuie sa aiba un rol mai important, pentru a evita revenirea partinirii optimiste a autoritatilor romane in proiectia veniturilor bugetare

HotNews.ro

Comisia Europeana si Fondul Monetar International vor sprijini Consiliul Fiscal din Romania sa monitorizeze evolutiile bugetare ale tarii, forul de experti urmand sa capete un rol mai important, pentru a preveni revenirea previziunilor bugetare ale autoritatilor romane afectate de un optimism partinitor.

Informatia apare intr-un raport emis joi de Comisia Europeana, privind cadrul bugetar pe termen mediu in Uniunea Europeana.

Pentru a preveni posibila revenirea unei partiniri optimiste in previziunile autoritatilor privind veniturile bugetare din 2015, cand asistenta internationala nu va mai fi disponibila, conditionalitatea curenta anticipeaza un rol mai important pentru Consiliul Fiscal in pregatirea si publicarea propriilor previziuni de venituri si tinta de deficit exacta pe cash ( in conformitate cu tinta ESA si cu ajustarea structurala necesara) inainte de procesul bugetar„, se arata in analiza Comisiei Europene.

In context, executivul european subliniaza ca, alaturi de Fondul Monetar International, va sprijini Consiliul Fiscal din Romania pentru ca acesta sa monitorizeze evolutiile din domneiul fiscal-bugetar, inclusiv prin conditionalitati specifice in programul de asistenta.

In context, Comisia Europeana remarca anumite progrese ale Guvernului in ceea ce priveste raportarile interne aupra pierderilor companiilor de stat, insa atrage atentia ca din Strategia fiscal-bugetara 2013 a Romaniei lipseste o raportare numerica substantiala si cuprinzatoare asupra riscurilor fiscale generate de arierate.

Comisia Europeana mai reproseaza Guvernului Romaniei ca nu a publicat nici in Strategia fiscal-bugetara 2013, nici in Programul de convergenta informatii privind impactul companiilor de stat asupra bugetului.

Prin analiza sa, Comisia Europeana isi exprima fara echivoc sprijinul fata de Consiliul Fiscal, un for compus din specialisti, format pe langa Academia Romana, care, din anul 2010, a criticat constant guvernele care s-au succedat.

In ultimul an, Guvernul Ponta a fost tinta criticilor tot mai dure ale Consiliului Fiscal, pentru modificarile la Codul fiscal si proiectele de buget de stat precum si pentru rectificarile bugetare operate de Executiv.

De cele mai multe ori, Consiliul Fiscal a criticat opacitatea cu care Guvernul opereaza rectificarile bugetare si modifica fiscalitatea.

Forul academic a reclamat in anumite situatii ca a primit proiectul de rectificare bugetara sau revizuire a Codului fiscal cu cateva ore inaintea sedintei de guvern in care aveau sa se ia efectiv deciziile, in conditiile in care Executivul avea obligatia sa ia in considerare- fie si numai consultativ – opinia redactata de forul academic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro