Sari direct la conținut

Doi asteroizi vor trece pe langa Pamant la o distanta mai mica de 300.000 km

HotNews.ro

Un eveniment astronomic fara precedent va avea loc miercuri cand doi asteroizi vor trece pe langa Pamant la o distanta mai mica decat Luna, anunta Space.com.

Asteroizii care au orbite proprii vor trece pe langa Pamant la o diferenta de 11 ore unul de celalalt si nu vor fi vizibili cu ochiul liber chiar daca vor deveni luminosi. Au mai existat asteroizi care au trecut la distante mici fata de planeta noastra, dar niciodata doi intr-un timp atat de scurt.

Asteroidul mai mic, 2010 RF12 va trece la o distanta de 79.000 km de Pamant, iar celalalt, 2010 RX30 la 248.000 km. Distanta intre Pamant si Luna este de 384.000 km. 2010 RX30 se estimeaza ca are intre 10 si 22 de metri lungime si va putea fi vazut cu ajutorul telescopului toata noaptea de marti spre miercuri, desi potrivit specialistilor va fi dificil de detectat si urmarit pentru ca va traversa cerul rapid.

Folosind o retea de telescoape amplasate pe tot cuprinsul globului, expertii NASA verifica permanent traiectoriile asteroizilor si cometelor care s-ar putea apropia prea mult de Pamant. Agentia spatiala prin programul de observare este responsabila pentru descoperirea asteroizilor cu grad de risc pentru planeta noastra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro