Sari direct la conținut

Doi membri in Consiliul de Administratie al radioului si cel al televiziunii publice, declarati incompatibili de ANI

HotNews.ro

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul lui Claudiu Branzan, membru in Consiliul de Administratie (CA) al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), precum si in cazul lui Mihai Voicu, membru in CA al Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR), ca urmare a detinerii simultane de functii.

  • Numele lui Claudiu Branzan a fost vehiculat, in aceasta primavara, ca posibil inlocuitor al lui Stelian Tanase la conducerea TVR. In acest moment, Stelian Tanase este director general interimar si membru al CA, dar nu a fost, deocamdata, confirmat de Parlament in functia de presedinte al CA.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis joi si citat de Agerpres, incepand cu data de 29 iunie 2010, Claudiu Branzan detine simultan functiile de membru in CA al SRTv si administrator al unei societati comerciale, incalcand astfel dispozitiile art. 84, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit carora: „Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale”.

Claudiu Branzan detine functia de administrator incepand cu data de 30 noiembrie 2009 iar incepand cu data de 29 iunie 2010, detine si functia de membru in Consiliul de Administratie al Societatii Romane de Televiziune.

In celalalt caz, Mihai Voicu a detinut in perioada 29 iunie 2010 – 28 ianuarie 2014 simultan cu functia de membru in CA al SRR si functiile de consilier general in Consiliul General al Municipiului Bucuresti si administrator al unei societati comerciale.

Mihai Voicu are functia de administrator incepand cu data de 18 martie 2005, functia de consilier general in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti incepand cu data de 19 iunie 2008 iar functia de membru in Consiliul de Administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune incepand cu data de 29 iunie 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro