Doi romani pe o terasa (de Traian Ungureanu)

Joi seara, tirziu, C. P. Tariceanu si T. Basescu au gasit o sala la Bruxelles si au transformat-o, pe loc, in terasa. Apoi, sub privirile ziaristilor, s-au incins in finala gafelor.

Discutie, la Bruxelles. Primul personaj: sint Seful Guvernului si am propria politica externa; si eu ma pricep la zona Marii Negre si va informez ca, imediat ce-am aflat de existenta Moldovei, noi, liberalii, ne-am gindit ca e bine sa o tragem, dupa noi, in Uniunea Europeana. Al doilea personaj: stimati ziaristi, sint Seful Statului si va rog sa nu luati in seama ce a spus domnul. Nu stie ce vorbeste. Nu dati la ziar.

De departe, de la Sydney, Ovidiu Grecea, consul general al galagiei si Romaniei, privea neputincios. Finala a fost cistigata categoric de Tariceanu. Nici Presedintele nu s-a prezentat rau. Tariceanu a dovedit insa o ineptie atit de matura, incit a cistigat un loc, permanent, afara, la usa politicii europene.

Ce idee a avut Primul Ministru? Ceva sprinten: daca tot intram in Uniunea Europeana, de ce sa nu punem o pila moldovenilor? Emotionant.

Totusi, de ce a ales Primul Ministru tocmai acest soi de facere de bine si nu a rostit, mai degraba, ceva inaltator despre pacea in lume sau clima in schimbare? Dragostea de neam, „limba vechilor cazanii”, podul de flori – veti spune! Din pacate pentru bunastarea temei, Primul Ministru – om de salon si staif – nu poate fi suspectat de pasunism.

De altfel, el era lamurit asupra pozitiei Moldovei, in raport cu Uniunea Europeana, inca de acum o luna. Pe 16 noiembrie, Primul Ministru moldovean Tarlev a fost la Bucuresti si a declarat, la un metru distanta de Tariceanu: „Ne-am dori foarte mult sa pasim impreuna in 2007, in UE, insa Moldova mai are mult de facut”.

Tariceanu stie, de asemenea, ca tema e tabu la Bruxelles, iar mentionarea ei poate insuruba Romania in afara UE, cu tot cu conductele prietenului Dinu.

Si atunci? Simplu: accesul de politica externa al lui Tariceanu a avut loc doar pentru ca titularul a incercat sa-si dea importanta, zgiriind in directia lui Basescu. Efectul: o gafa diplomatica pe care functionarii europeni o vor aseza, bineinteles, in contul unei tari conduse de amatori.

Si inca ceva: glontul a trecut razant pe linga timpla Ministrului de Externe Ungureanu, colegul de partid al Primului Ministru.

Ce putea face Presedintele Basescu? Ceva elementar si elegant. O scurta completare diplomatica. Citeva fraze menite sa salute ideea Premierului, adaugind ca sugestiile ramin o baza fertila, intr-un orizont ulterior temei prioritare a admiterii Romaniei in UE, asa cum e ea definita in Programul de Guvernare, bla, bla, bla. Sau cam asa ceva. Era suficient.

Apoi, Presedintele n-avea decit sa il tunda la zero pe Tariceanu in avion. Presedintele ar fi facut figura de om de stat, iar Primul Ministru s-ar fi ales cu o tunsoare asortata la costumul de camuflaj in care a defilat prin Bosnia. Insa Presedintele a decis altceva: a recurs la una dintre interventiile lui de spectacol angrosist.

Le-a cerut ziaristilor sa scoata din priza aparatele si i-a rugat, apoi, sa nu sufle o vorba despre declaratiile lui Tariceanu.

Chiar daca declaratiile lui Tariceanu isi meritau soarta, interventia Presedintelui a adus pe terasa din Bruxelles un „Taci, ba!” nepotrivit cu demnitatea de Presedinte al efortului nostru european. Chiar daca presa isi merita reputatia de slujnicuta cu tarif, rugamintea Presedintelui („nu scrieti!”) creeaza o complicitate joasa.

La un loc, Primul Ministru si Presedintele au demonstrat ca, de la descoperirea spritului, romanii nu au mai inventat nimic in materie de dezbatere publica. Insa, vina nu e parcata pe limba acestor doi demnitari. Amindoi ne reprezinta si ar fi momentul sa intelegem ca istoria la virf e inselatoare.

Ea nu e un meci de sah intre citeva siluete celebre, ci sinteza reusita sau nereusita a moravurilor si educatiei generale. Om fi inceput pe-un picior de plai, pe-o gura de rai, dar am ajuns pe-o terasa. Se prea poate ca deciziile sa fie luate de o duzina de politicieni.

Infatisarea si coerenta lor sint dictate, mult inainte, de moravuri nationale de duzina: de talk-show-urile agramate ale fiecarei zile de televiziune si, mai ales, de obiceiul general de a transa o disputa vorbind mai tare, platind in plus sau lovind cu pumnul in masa. Oricum, dar nu printr-o incordare a mintii si a bunului-simt.