Skip to content

Doi ruși, protagoniști ai unui documentar Netflix, au escaladat Empire State Building și au afișat un mesaj. A urmat o cerere în căsătorie, în timp ce poliția intervenea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un cuplu de temerari ruși s-a cățărat miercuri în vârful turnului impunător al Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner uriaș prin care făceau apel la pacea mondială, într-o acțiune care părea a fi o cerere în căsătorie elaborată, dar care s-a încheiat cu arestarea lor, scrie Reuters.

Îmbrăcați în haine negre și documentându-și momentele petrecute în înălțimi pe rețelele de socializare, Angela Nikolau și Vanya Beerkus s-au agățat de turla-antenă pe al doilea cel mai înalt zgârie-nori din New York, lângă lumina roșie strălucitoare de la vârful acesteia, la aproximativ 443 de metri deasupra trotuarelor din centrul Manhattanului.

Ei țineau un banner negru cu un mesaj scris cu alb și majuscule, care flutura în vânt: „Când puterea iubirii învinge iubirea de putere, lumea cunoaște pacea.”

Miercuri la prânz, cei doi puteau fi văzuți pe imaginile video aeriene coborând încet către o platformă situată puțin mai jos în structura antenei, unde s-au oprit. Beerkus a părut apoi să o ceară în căsătorie pe Nikolau, îngenunchind înainte ca cei doi să se îmbrățișeze și să se sărute.

Nikolau, care purta o mască în stilul Catwoman, a putut fi văzută apoi admirându-și mâna și făcând fotografii inelului său pentru a le distribui apoi pe Instagram.

Cei doi, protagoniști în documentarul „Skywalkers: A Love Story”

Cuplul de acrobați și aventurile lor în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „rooftopping” ( ascensiunea neautorizată pe acoperișurile clădirilor înalte, n.r.) au făcut în centrul unui documentar Netflix din 2024 intitulat „Skywalkers: A Love Story”.

Poliția din New York a închis străzile din jurul clădirii și a declarat ulterior că a reținut cuplul „fără incidente”.

Cuplul, identificat de poliție ca fiind Angelina Nikolau, în vârstă de 33 de ani, și Ivan Kuznețov, în vârstă de 32 de ani, a fost acuzat de mai multe infracțiuni, printre care spargere, punere în pericol din imprudență, distrugere, intrare ilegală și tulburarea ordinii publice, potrivit unui purtător de cuvânt al NYPD.

Angela Nikolau (stânga) și Ivan Beerkus (dreapta) au fost arestați de poliție după ce au urcat pe Empire State Building. Sursă foto: TNS/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Purtătorul de cuvânt a declarat că nu știe dacă cei doi se află încă în arest. Nu este clar cum cei doi au reușit să ajungă în vârful Empire State Building.

Reperele orașului New York, printre care și Empire State Building, au măsurile de securitate sporite încă de la atacurile de la World Trade Center din 2001.

Ascensiunea a avut loc într-un moment în care orașul, cuprins de o val de căldură, se află deja într-o stare de euforie, pregătindu-se pentru nunta așteptată a muzicienei Taylor Swift cu vedeta din Liga Națională de Fotbal American (NFL) Travis Kelce, precum și pentru mulțimile care vor participa la sărbătorirea din 4 iulie a celei de-a 250-a aniversări a Declarației de Independență.

„Incident neautorizat”

Turnul în stil Art Deco, care a fost timp de decenii cea mai înaltă clădire din lume înainte de a fi depășit în anii 1960, vinde bilete turiștilor care doresc să urce la o platformă de observare închisă situată la etajul 102.

Nu este permis vizitatorilor să urce și mai sus, pe turnul de antenă de 61 de metri situat deasupra clădirii, fiind foarte periculos.

Un purtător de cuvânt al Empire State Building a descris ascensiunea de miercuri drept un „incident neautorizat” într-o declarație care sugera că cuplul ar fi trebuit să opteze în schimb pentru „Pachetul de cerere în căsătorie Happily Ever Empire” al clădirii, în valoare de 1.000 de dolari, pentru a închiria platforma de observare.

Acrobațiile lui Nikolau sunt o tradiție de familie, iar tatăl ei, artistul de circ rus Dmitri Nikolau, era la curent cu ascensiunea fiicei sale când a răspuns la un apel al unui reporter.

„Cred că este normal să te urci pe un acoperiș în orice țară, inclusiv în Statele Unite, conform oricărei constituții”, a spus el. Întrebat dacă era îngrijorat pentru ea în urma arestării, a răspuns: „De ce aș fi îngrijorat? Și eu mă urc pe acoperișuri.”