Dolly Parton, devenită celebră după piesa Jolene, a donat un milion de dolari pentru descoperirea unui tratament împotriva Covid-19
Starul muzicii country Dolly Parton a donat 1 milion de dolari spitalului Vanderbilt din Nashville pentru a sprijini cercetarea în cazul descoperirii unui tratament pentru Covid-19.
Starul muzicii country Dolly Parton a donat 1 milion de dolari spitalului Vanderbilt din Nashville pentru a sprijini cercetarea în cazul descoperirii unui tratament pentru Covid-19.
„Vechiul meu prieten Dr. Naji Abumrad, care este implicat de mulţi ani în cercetare la Vanderbilt, mi-a spus că fac progrese semnificative în cercetarea pentru un tratament în cazul coronavirusului”, s scris Parton, miercuri, pe Twitter.
„Fac o donaţie de 1 milion de dolari pentru Vanderbilt, pentru acea cercetare şi pentru a încuraja oamenii care îşi permit să facă donaţii”.
Joi seară, va debuta serialul online „Goodnight with Dolly”, în care Parton citeşte poveşti pentru copii.
Companiile Dollywood şi Abramorama au anunţat că documentarul „The Library That Dolly Built” va fi lansat pe 21 septembrie, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de când cântăreaţa a iniţiat programul „Imagination LIbrary”. Din 1995, prin acest program au fost oferite peste 135 de milioane de cărţi copiilor, iar în prezent 1,5 milioane de copii din lume primesc lunar cărţi.
Născută în Sevier County, Tennessee, pe 19 ianuarie 1946, Dolly Parton a crescut într-o familie pasionată de muzică şi a început să cânte de la o vârstă fragedă.
A devenit celebră odată cu piesa „Jolene” (1973), iar în anii 1980 a făcut trecerea de la country la muzica pop.
În ceea ce priveşte filmul, ea a debutat în „9 to 5” (1980), iar piesa cu acelaşi titlu a devenit unul dintre cele mai cunoscute single-uri ale sale.
Compozitoare prolifică, Dolly Parton a lansat 43 de albume solo, dintre care 25 au ajuns pe primul loc în topurile country Billboard. Cel mai recent disc al ei, „Pure and Simple”, a fost lansat de Sony în august 2016.
A primit nouă premii Grammy, dar şi două nominalizări la categoria „cel mai bun cântec” a premiilor Oscar, în 1981 (pentru „Nine to Five”) şi în 2006 (pentru „Travelin’ Thru” din „Transamerica”) şi este deţinătoarea a două recorduri Guiness – cântăreaţa country cu cele mai multe piese în topul Billboard Hot Country Songs şi artistul care a petrecut cele mai multe decenii cu o piesă în top 20 al Billboard Hot Country Songs.
În 1984, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, susține News.ro.
Dolly Parton și Jolene:
d