Dominic Bruynseels: Nivelul actual al cursului este cel potrivit, iar leul s-ar putea intari in viitor
Nivelul actual al cursului de schimb este „cel potrivit” si ofera un mediu competitiv, a declarat joi Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR, la The Money Channel, citat de NewsIn. Acesta a adaugat ca leul s-ar putea intari in fata euro daca perceptia optimista asupra Europei de Est se mentine.
„Cred ca exista posibilitatea ca leul sa se intareasca daca parerile despre Europa de Est continua sa ramana optimiste. Probabil ca acest lucru se va intampla, chiar daca ar avea si parti negative. Cred ca nivelul actual este cel potrivit si ofera un mediu competitiv”, a spus Bruynseels.
El a explicat ca nu se asteapta pentru perioada urmatoare la episoade de volatilitate ridicata a leului, in conditiile in care, in prezent, nu exista presiune pe moneda nationala. De asemenea, seful BCR a mentionat ca banca centrala dispune de rezerve valutare suficiente pentru a evita o volatilitate excesiva a cursului de schimb.
Dominic Bruynseels a mai spus ca, in prezent, banca se autofinanteaza in moneda nationala, insa isi acopera o parte din nevoia de resurse in valuta de la banca-mama.
„Ne finantam destul de bine pe partea de moneda nationala, avem un oarecare deficit pe partea de valuta, pe care il finantam de la Erste”, a spus presedintele executiv al BCR.
In acelasi timp, el sustine ca bancile pot investi fondurile suplimentare in moneda nationala in obligatiuni guvernamentale in lei.