Sari direct la conținut

Dominic Fritz, despre alegerile din București: „USR are un candidat calificat / A primit și încurajări din partea fostului primar general”

Dominic Fritz, despre alegerile din București: „USR are un candidat calificat / A primit și încurajări din partea fostului primar general”
Cătălin Drulă și Dominic Fritz. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Președintele USR Dominic Fritz a declarat, la Digi24, că partidul său are „un candidat calificat să fie primarul Bucureștilor” și ar fi de dorit ca USR și PNL să se prezinte la alegerile parțiale din Capitală cu un candidat comun.

Întrebat dacă este posibilă desemnarea unui candidat comun al USR și PNL pentru postul de primar general, în condițiile în care PSD a amenințat că iese de la guvernare dacă acest lucru se întâmplă, Dominic Fritz a spus că temerile social-democraților privind izolarea în coaliție nu sunt justificate.

„Normal că există o apropiere naturală între PNL și USR. Și Nicușor Dan a fost susținut o dată cu susținerea celor două partide. Nu și pentru al doilea mandat, când PNL a avut candidat comun cu PSD, până când nu au mai avut candidat comun. Tocmai lecția acestor decizii tactice este că trebuie să ne uităm la ce vor cetățenii Bucureștiului. Cred că o ofertă comună a PNL și USR ar fi de dorit pentru bucureșteni”, a declarat președintele USR.

„Nu trebuie să suspendăm democrația la nivel local”

Dominic Fritz a spus că „discuțiile tactice” privind scrutinul de la București ar fi fost inutile dacă alegerile locale pentru primării ar avea loc în două tururi de scrutin. „Poate de aceea este momentul să redeschidem această discuție”, a apreciat primarul Timișoarei.

El a reiterat susținerea pentru candidatura lui Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor.

„USR are un candidat în Cătălin Drulă nu doar calificat să fie primarul Bucureștilor ci are și șanse foarte bune să câștige și care a primit și încurajări din partea fostului primar general, actualul președinte al României”, a spus Fritz, referindu-se la întâlnirea avută de Drulă cu Nicușor Dan, înainte de anunțarea intenției de a candida.

În ce privește data scrutinului, Fritz a spus că alegerile trebuie organizate în luna noiembrie, chiar dacă PSD ar dori amânarea lor.

„USR își dorește să respectăm legea care prevede un termen care nu este după placul politic al guvernanților, este un termen foarte clar reglementat (…) Suntem în coaliție la nivel național, dar asta nu înseamnă că trebuie să suspendăm democrația la nivel local”, a mai spus liderul USR.

O procedură nerealizată de USR

Deși Dominic Fritz susține că „USR are un candidat în Cătălin Drulă” pentru București, în realitate partidul nu a organizat încă alegerile interne pentru a desemna candidatul la Primăria Capitalei.

În statutul USR se precizează: „Conferinţa Filialei Municipiului Bucureşti desemnează, prin vot secret, candidatul pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”.

Ulterior, „Biroul Naţional validează sau invalidează candidatul pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”, conform statutului USR.

Niciunii dintre pașii prevăzuți în statut nu au fost îndepliniți pentru desemnarea lui Cătălin Drulă drept candidatul USR pentru Primăria București.

INTERVIURILE HotNews.ro