Sari direct la conținut

„Donald, ştiu că ne urmăreşti": Trump a lipsit și de la a doua dezbatere republicană pentru candidații la președinție

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Alex Brandon / AP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Alex Brandon / AP / Profimedia

Candidaţii republicani la alegerile prezidenţiale din SUA din 2024 s-au înfruntat miercuri în cadrul unei noi dezbateri televizate în care principalele teme au fost imigraţia, sănătatea şi economia şi de la care Donald Trump, marele favorit la primare, a lipsit, transmite joi AFP.

Fostul preşedinte a ales să renunţe la această emisiune, un pas important în drumul lung către Casa Albă, pentru că, în opinia sa, stă foarte bine în sondajele de opinie. Trump a ales, în schimb, să meargă în Michigan, în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea televizată, pentru a curta electoratul clasei muncitoare la care rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden, a ajuns marţi.

Pe 23 august, ziua primei dezbateri la care au participat opt candidaţi, Donald Trump a ales, de asemenea, să nu participe, ci să dea un interviu pe reţelele de socializare în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea celorlalţi candidaţi.

„Donald, ştiu că ne urmăreşti”

Miercuri, şase bărbaţi şi o femeie au fost pe platourile de filmare ale Fox Business din California, în faţa aceleaşi provocări: cum să se remarce în faţa fostului preşedinte, care aspiră toată atenţia politică şi media cu declaraţiile sale provocatoare şi cu litigii juridice în care este implicat.

„Donald, ştiu că ne urmăreşti”, a spus fostul guvernator al New Jersey Chris Christie, arătând cu degetul spre cameră. „Nu eşti aici în seara asta nu din cauza voturilor, nu din cauza inculpărilor tale, ci pentru că îţi este frică”, a asigurat el.

Printre contracandidaţi se numără guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, văzut de unii conservatori drept următorul lider al Partidului Republican, dar al cărui rating a scăzut în sondajele de opinie. Tânărul de 45 de ani, care s-a remarcat prin poziţiile sale ferme cu privire la avort, problematica LGBT+ şi imigraţie, este cu 40 de procente în spatele lui Donald Trump în sondaje, potrivit RealClearPolitics.

Ceilalţi candidaţi la nominalizarea republicană, fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley, antreprenorul Vivek Ramaswamy şi fostul vicepreşedinte Mike Pence se situează în jurul valorilor de 7%, 5% şi 4%.

„Donald Trump lipseşte la apel”, a spus Ron DeSantis.”Ar trebui să fie pe această scenă în seara asta”, a spus DeSantis, atrăgând aplauze din partea publicului de la biblioteca prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, California, conform Reuters.

Mike Pence, vicepreşedinte sub Trump în perioada 2017-2021, a spus că va adopta o abordare opusă faţă de Trump dacă va fi ales. El a spus că Donald Trump plănuieşte să centralizeze puterea în guvernul federal, însă el va acorda mai multă putere statelor. „Statele vor ajuta la revenirea Americii”, a spus el. „Politica climatică a lui Joe Biden este bună pentru Beijing, însă teribilă pentru Detroit”, a mai afirmat fostul vicepreşedinte.

Trump are un sprijin masiv în rândul votanților republicani

Situaţia este una paradoxală. Cu patru luni înainte de primele alegeri primare, Donald Trump, acuzat penal de patru ori, continuă să zdrobească orice concurenţă, beneficiind în continuare de sprijin masiv din partea electoratului republican. Majoritatea rivalilor săi republicani sunt reţinuţi în atacurile la adresa fostului preşedinte de teamă să nu jignească această bază.

Miliardarul republican îşi dedică marea majoritate a mesajelor sale electorale atacurilor la adresa preşedintelui democrat al SUA, Joe Biden, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul vizitei sale în Michigan.

„Joe Biden pretinde că este preşedintele cel mai favorabil sindicatelor din istorie. Este absurd”, a strigat Donald Trump miercuri seara dintr-o fabrică din suburbiile Detroit-ului care produce piese de schimb. Republicanul a vorbit pe larg despre politica de mediu a lui Biden, care promite reindustrializarea acestui fost bastion al industriei automobilistice prin dezvoltarea maşinilor electrice.

Statul Michigan, aflat la graniţa cu Canada, a creat o surpriză prin alegerea lui Donald Trump în 2016 în defavoarea candidatei democrate Hillary Clinton şi va fi unul dintre statele în care bătălia electorală va fi acerbă la alegerile prezidenţiale din 2024.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro