Doris Day a murit ieri. Que Sera Sera. Mie îmi pare rău astăzi după bombonica aia de fată

Doris Day, blonda tunsă ca un băiețel, a urcat în Paradis. Era o bombonică de fată, firesc locul ei e în paradisul filmelor ei. CLICK pe detaliile întâmplării tragice.

Privește aici:

Și aici:

Știi de ce-mi place Doris Day (Doamne ce nume de cutie de ciocolată și de filosofie a chibritului)? Doris Day este de pe vremea în care filmul te fascina cu jocul actorului, cu puterea cuvântului. Actorul umplea ecranul cu formele lui, cu fața lui. Privește la Doris, Are carne pe ea, are bujori în obrăjori (făcuți de industrie, da).

Uite, ca să-nțelegi ce-ți spun, uite aici o scenă din filmul lui Hitchcock.

În Hitchcockul ăsta mama-cântăreață își salvează copilul, pur și simplu. Vedeți cum rostește vorbele, cum apasă pe cântec. Te ține cu sufletul la gură, repet, prin puterea cuvântului. Cântecul trece prin uși. Nimic mai mult. N-avem efecte speciale. Oho, da, nu orice cuvânt, recunosc, nu orice cântec. “Que Sera Sera” nu este cântec pentru o Mioriță resemnată. Nu. Este cântecul unei filosofii triumfătoare. Asta este, trăiește, frate, în limitele tale. Nu sări calul de pomană că îți rupi gâtul.

Tot de la Doris Day avem și cântecul de iarnă-hârjoană. Baby Its Cold Outside cu Bing Crosby. Cântecul a fost pradă unui scandal acum câteva luni.

Cică-i hărțuire sexuală. În fapt, lupta s-a dat analfabet. Suntem în fața unei neînțelegeri a trecutului. Roboțelul uman al anilor 2010, foarte sensibil la orice atingere și ofensă, nu-nțelege cum era „jocul de-a dragostea”.

Da, da, dulce hărțuire îți urez Doris Day, acolo în Paradis!