Sari direct la conținut

Doris Hsu din Taiwan este EY World Entrepreneur Of The Year™ 2023

EY România
Bogdan Ion, Mihai Pohonțu, Foto: EY România
Bogdan Ion, Mihai Pohonțu, Foto: EY România

​Doris Hsu, președinte și CEO al GlobalWafers Co., Ltd. a fost desemnată EY World Entrepreneur Of The Year™ 2023 în cadrul unei ceremonii de premiere care a avut loc în Salle des Etoiles din Monaco. Doris a fost selectată dintre cei aproape 5.000 de participanți în competiție, care au inclus cei 49 de câștigători din 45 de țări și jurisdicții care au concurat pentru titlul mondial. Ea este a treia femeie care deține acest titlu și prima câștigătoare din Taiwan în istoria de 23 de ani a competiției.

Doris este un lider vizionar, o adeptă convinsă a inovației și pe deplin angajată în sustenabilitate. De peste un deceniu, ea a fost forța motrice din spatele ascensiunii fulminante a GlobalWafers – una dintre cele mai importante companii producătoare de semiconductori de înaltă tehnologie pentru electronice, supervizând o serie de fuziuni și achiziții de succes care au transformat portofoliul de produse al companiei și au extins operațiunile în Europa. În 2015, Doris a listat GlobalWafers la bursă prin intermediul unei oferte publice inițiale de mare succes, iar în prezent este al treilea producător de semiconductori din lume ca mărime.

Doris Hsu, președinte și director general al GlobalWafers: „Sunt onorată să primesc această distincție prestigioasă ca EY World Entrepreneur Of The Year. Noi, în calitate de antreprenori, ne aflăm adesea în prima linie pentru a aborda atât de multe dintre cele mai presante probleme actuale, de la construirea unui viitor mai sustenabil la asigurarea bunăstării sociale în zonele cu cele mai mari nevoi. Sper să pot duce mai departe moștenirea acestui premiu important prin stimularea discuțiilor despre aceste provocări, ajutând la găsirea unor idei noi și atrăgând noi voci pe parcurs. Există o subreprezentare a femeilor lideri, în special în industria de înaltă tehnologie [a semiconductorilor], iar faptul că mi s-a acordat acest premiu arată că, indiferent de sex, oricine poate reuși. Sunt atât de mândră de echipa mea extraordinară de la GlobalWafers și le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat și m-au inspirat de-a lungul acestei călătorii.”

România a fost reprezentată de Mihai Pohonţu, câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year – România 2022, CEO Amber, o agenție creativă ce oferă o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, de la livrarea de produse complete la co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Româniași Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „World Entrepreneur Of The Year este mai mult decât o competiție, este o platformă care pune în valoare rolul esențial al antreprenorilor în dezvoltarea societății. Acești lideri vizionari nu doar generează creștere economică și locuri de muncă, ci contribuie și la rezolvarea unor probleme sociale și ecologice, construind o lume mai sustenabilă și mai echitabilă. Mă bucur că şi în această ediţie România a fost prezentă cu un candidat remarcabil, un model de urmat pentru alţi antreprenori prin viziunea, inovaţia şi angajamentul pe care le-a demonstrat.”

Mihai Pohonţu, CEO Amber: „EY World Entrepreneur Of The Year reprezintă o experiență incredibilă, care îți deschide orizonturile și îți redefineşte perspectiva asupra antreprenoriatului și succesului în afaceri. Am avut ocazia să învăț de la cei mai buni, să împărtășec viziuni și să leg conexiuni valoroase în cadrul unei comunități globale de antreprenori de succes. Cred că participarea la WEOY este un privilegiu și o recunoaștere a excelenței în afaceri și reprezintă, totodată, un catalizator pentru creșterea și dezvoltarea personală și profesională.”

EY organizează anual evenimentul „World Entrepreneur Of The Year” pentru a celebra realizările liderilor vizionari care transformă industriile, cresc economia și răspund la apelul de a aborda provocările globale. Întâlnirea anuală reunește fondatori, directori executivi și lideri de afaceri pentru o serie de oportunități de networking și ateliere de lucru, care culminează cu anunțarea câștigătorului competiției globale.

EY World Entrepreneur of the Year 2023 a fost ales de un juriu independent pe baza a patru criterii: spirit antreprenorial, scop, creștere și impact. Juriul din acest an a inclus un grup divers și apreciat de antreprenori din întreaga lume, prezidat de Hernan Kazah, co-fondator și Managing Partner, Kaszek Ventures.

​Articol susținut de EY România

ARHIVĂ COMENTARII