Sari direct la conținut

​Dosarul Roșia Montană / Ministerul Finanțelor spune că termenul pentru analiza hotărârii a fost prelungit la 90 de zile

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Deși în ordinul tribunalului arbitral din 14 noiembrie 2016 este stipulat că după comunicarea hotărârii arbitrale orice parte trebuie să comunice, în maxim 20 de zile, informațiile pe care le consideră confidențiale, tribunalul a anunțat prin adresa de înaintare a hotărârii prelungirea acestui termen la 90 de zile, informează Ministerul Finanțelor, referinduse la dosarul Roșia Montană.

Decizia vine, spune MF, pe fondul volumului și complexității deosebite a informațiilor ce necesită a fi parcurse.

“Astfel, părțile implicate dispun de acest timp suplimentar pentru a evalua și a comunica informațiile pe care le consideră relevante. În schimb, termenul în care poate fi introdusă acțiunea în anulare rămâne de 120 zile de la data comunicării hotărârii”, informează Ministerul.

De asemenea, precizează că împotriva hotărârii arbitrale se poate introduce acțiune în anulare la același Centru Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii, caz în care se va constitui un alt tribunal arbitral care va soluționa acțiunea.

Potrivit art. 52 din Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, 5 motive pot fi invocate pentru anularea unei hotărâri arbitrale, respectiv:

a) viciu în constituirea tribunalului;

b) abuz de putere evident al tribunalului;

c) coruperea unui membru al tribunalului;

d) încălcarea gravă a unei reguli fundamentale de procedură;

e) lipsă de motive.

Vineri seara, România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţi.

Conform documentului prin care s-a comunicat hotărârea, decizia a fost luată cu majoritate și stabilește inclusiv o serie de daune pe care compania Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani care țin de cheltuielile de judecată. În total este vorba de circa 1,1 milioane de euro, 30,3 milioane de lei și 0,928 milioane de dolari.

Totodată, conform deciziei, Gabriel Resources trebuie să mai plătească circa 1,4 milioane de dolari pentru costurile procesului de arbitraj.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro