Sari direct la conținut

Doua atentate cu bomba in capitala Algeriei

HotNews.ro

Cel putin 27 persoane au fost ucise si 162 au fost ranite in doua atentate comise miercuri in Alger, capitala Algeriei. Potrivit Reuters, prima explozie s-a produs in centrul orasului, in apropierea sediului Guvernului, iar cea de-a doua a avut loc intr-o periferie a capitalei Algeriei, langa o sectie de politie.

Potrivit unor surse din cadrul politiei, 16 persoane au murit, iar alte 118 au fost ranite in urma unei expolzii cu o masina capcana, de la sediul Guvernului, unde se afla biroul premierului algerian Abdelaziz Belkhadem. In aceeasi cladire se afla si sediul Ministerului de Interne.

Belkhadem, care nu a fost ranit in urma atacului, a catalogat aceste acte drept „criminale si pline de lasitate”.

Dupa prima deflagratie, o alta bomba a explodat in fata sectiei de politie Bab Ezzouar, provocand moartea a 11 persoane si ranirea altor 44. Cladirea atacata se afla in apropierea Aeroportului International din Alger, in zona Universitatii Tehnice.

Postul de televiziune Al-Jazeera a anuntat miercuri ca a primit un apel telefonic, in care o persoana, care s-a prezentat drept un purtator de cuvant al miscarii al-Qaida din Maghreb, a revendicat cele doua atentate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro