Sari direct la conținut

Două autoturisme au ars în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia

HotNews.ro
Sarmizegetusa Regia, Foto: USER UPLOADED
Sarmizegetusa Regia, Foto: USER UPLOADED

Două maşini au fost distruse de flăcări, duminică, în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, după ce una dintre ele a fost cuprinsă de un incendiu care s-a extins apoi rapid şi la autoturismul învecinat, relatează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, cel mai probabil incendiul a fost generat de un scurtcircuit la reţeaua electrică a unuia dintre autoturisme, focul dezvoltându-se apoi cu repeziciune.

„În incendiu au fost distruse în totalitate cele două autoturisme. Exista pericolul extinderii incendiului şi la alte autoturisme, însă jandarmii aflaţi în paza obiectivului arheologic i-au avertizat pe turiştii aflaţi în sit, care au reuşit să mute maşinile la timp. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale”, a precizat ISU Hunedoara.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este amplasată într-o zonă de munte, echipajele de intervenţie specializate în stingerea incendiilor ale Detaşamentului de pompieri Orăştie parcurgând aproximativ 30 de kilometri până la locul în care se dezvolta arderea.

La faţa locului a intervenit o autospecială cu capacitate medie, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Nu au fost semnalate persoane rănite sau intoxicate cu fum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro