Doua proiecte de mediu, in valoare de peste 60 milioane euro – fonduri UE – stagneaza de luni intregi, afectate de contestatii si dispute politice
„Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Giurgiu” si un proiect similar din Vrancea, ambele selectate pentru finantare anul trecut, nu au avansat aproape deloc timp de mai bine de noua luni. Acestea sunt primele doua proiecte din cele 9 de pe „lista neagra” a lui Emil Boc – proiecte pentru care premierul a apostrofat prefectii in mod public, la inceputul acestei luni. La Giurgiu, au fost incheiate deocamdata numai doua contracte, mai urmeaza urmeaza a fi lansate procedurile pentru alte 6 contracte, iar pentru un contract achizitiile sunt suspendate din cauza contestatiilor. In Vrancea, proiectul semnat in noiembrie 2009 a ajuns subiectul unui schimb de replici dur, prin comunicate de presa, intre Consiliul Judetean si Autoritatea Nationala pentru Reglementarea Achizitiilor Publice.
In videoconferinta cu prefectii din data de 1 august, Emil Boc a atentionat noua judete asupra intarzierilor in cadrul unor proiecte de zeci de milioane de euro. Primele doua de pe lista: „Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Giurgiu” si unul similar, in judetul Vrancea. Presedintii celor doua consilii judetene sunt membri PNL si, respectiv, PSD.
„Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Giurgiu” – 2 contracte semnate din 9 necesare, in 10 luni
Conform informatiilor disponibile pe e-licitatie.ro, pana in prezent au fost lansate 3 licitatii publice in cadrul acestui proiect. Doua dintre acestea, „Asistenţă tehnică pentru supervizarea contractelor aferente sistemului de management integrat al deseurilor din judetul Giurgiu” si „Asistenta tehnica pentru acordarea de sprijin in gestionarea si implementarea sistemului de management integrat al deseurilor in judetul Giurgiu” au fost deja atribuite.
A treia – „Reabilitarea si inchiderea Depozitelor de Deseuri urbane neconforme, din judetul Giurgiu”, practic pentru atribuirea primului contract de lucrari – este suspendata din cauza ca a fost depusa o contestatie, dupa cum au declarat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro reprezentantii Consiliului Judetean (vezi documentul atasat – Raspuns Giurgiu).
In total, cele 3 contracte insumeaza, conform anunturilor de atribuire, circa 25 milioane lei. Proiectul are o valoare totala de 134.287.089 lei – ceea ce inseamna ca pentru cea mai consistenta parte a proiectului procedurile de achizitii nu au demarat inca. Reprezentantii Consiliului Judetean au declarat ca in perioada urmatoare vor fi demarate si celelalte 6 proceduri, pe care le-au enumerat in documentul remis EurActiv.ro/HotNews.ro.
Intrebati cand estimeaza ca proiectul se va finaliza, acestia au raspuns: „avand in vedere ca pana la acest moment nu au fost incheiate contractele de lucrari, nu va putem furniza informatii exacte privind data finalizarii proiectului”. Potrivit Ministerului Mediului, durata proiectului este de 22 de luni – asadar, aproape jumatate de perioada deja s-a scurs.
Razboiul declaratiilor pe „Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Vrancea”
Declaratia lui Emil Boc referitor la acest proiect a starnit un adevarat razboi de replici intre Consiliul Judetean Vrancea, condus de Marian Oprisan si Autoritatea Nationala de Reglementare a Achizitiilor Publice.
Declaratia lui Boc: „un proiect de aproximativ 36 de milioane de euro. La aceasta data, proiectul inregistreaza 8 luni de intarziere. Ce inseamna asta? Contractul de finantare a fost semnat in 3.11.2009, data finalizarii proiectului era 30.01.2011. Vreau sa stiti ca, pana astazi, dintr-un total de 9 contracte care trebuiau sa fie semnate si implementate, avem contracte semnate zero, contracte licitatie zero, prefinantare acordata zero, cereri de rambursare zero… Deci aveti un exemplu clar de intarziere de 8 luni intr-un asemenea proiect.”
„Singurii responsabili pentru întârzierile la care a făcut referire şeful Guvernului sunt reprezentanţii Ministerului de Finanţe care tergiversează implementarea acestui proiect european”, a raspuns CJ Vrancea, printr-un comunicat publicat miercuri, 1 august. Comunicatul detaliaza cum reprezentantul Directiei Finantelor Publice din Vrancea a „blocat” procedura de achizitii pentru un contract de asistenta tehnica.
In replica, in data de 3 august institutia de resort in domeniul achizitiilor publice, ANRMAP, a publicat un comunicat de presa in care precizeaza: „A.N.R.M.A.P. consideră că vina pentru întârzierea înregistrată în implementarea proiectului amintit anterior aparţine chiar autorităţii contractante, responsabilă pentru elaborarea unei documentaţii de atribuire al cărei conţinut încalcă dispoziţiile legale în vigoare, şi nu reprezentanţilor structurilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Practica întocmirii caietelor de sarcini ”cu dedicaţie” este, se pare, cea care determină autorităţile contractante, inclusiv din speţa menţionată mai sus, să aibă un
asemenea comportament în raport cu autorităţile statului care verifică procedurile de achizitie publică ce implică fonduri structurale.”
Comunicatul integral poate fi citit aici.
CJ Vrancea a raspuns din nou, in aceeasi zi: „Afirmaţiile din comunicatul de presă al ANRMAP privind <> sunt calomnioase, iar Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea va acţiona în consecinţă pentru ca cei vinovaţi de lansarea unor acuzaţii nefondate să fie traşi la răspundere”… (Comunicatele CJ Vrancea pot fi consultate aici)
Nota: HotNews.ro va prezenta detalii si despre alte proiecte mentionate de Emil Boc in cadrul videoconferintei din 1 august.