Sari direct la conținut

Doua sedii ale Fiscului din Ploiesti, evacuate dupa ce s-a anuntat amplasarea unor bombe. Alarma a fost falsa

HotNews.ro

Doua sedii ale Administratiei Finantelor Publice din Ploiesti au fost evacuate, miercuri dimineata, dupa ce o persoana a anuntat amplasarea a doua bombe. Pirotehnistii care au verificat sediul Directiei Finantelor Publice din Ploiesti si sediul Serviciului Finantelor Publice Locale au constatat ca a fost vorba despre o alarma falsa, relateaza Mediafax.

Potrivit prefectului, pirotehnistii s-au retras din zona, iar activitatea la sediul Finantelor Publice Locale din Ploiesti a fost reluata la ora transmiterii acestei stiri.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Prahova, Georgian Dragan, a declarat ca politistii fac verificari pentru identificarea persoanei care a sunat la 112 anuntand ca in sediile Directiei Finantelor Publice Prahova si Serviciului Local de Finante Ploiesti sunt amplasate dispozitive explozive.

La sediile celor doua institutii au facut verificari specialisti de la Serviciul Roman de Informatii, Politie si Jandarmerie.

Potrivit reprezentantilor Politiei Prahova, un barbat a sunat, miercuri dimineata, la 112 si a anuntat ca au fost amplasate doua dispozitive explozive in imobilele in care functioneaza Directia Generala a Finantelor Publice, situata pe strada Aurel Vlaicu din Ploiesti si Serviciul Local de Finante Publice Ploiesti, aflat pe Bulevardul Independentei.

Conform sursei citate, angajatii celor doua institutii, precum si toate persoanele care se aflau la ghisee au fost evacuate. De asemenea, circulatia pe cele doua strazi a fost oprita.

Cladirea Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova, situata in centrul Ploiestiului, pe strada Aurel Vlaicu, este un imobil inaugurat dupa 1989, cu mai multe etaje, amplasat in apropierea mai multor institutii publice. Astfel, in aceeasi zona se afla unul dintre cele mai mari licee din Ploiesti, Colegiul National Mihai Viteazu, dar si sediul Sectiei Drumuri Nationale Ploiesti , un hotel, precum si o cladire in care isi au sediile mai multe firme.

Serviciul Public de Finante Locale Ploiesti, situat pe bulevardul Independentei, functioneaza intr-o cladire mai mica, cu doua etaje, situata intr-o zona cu multe imobile monument-istoric, pe una dintre cele mai circulate artere rutiere din municipiul Ploiesti, care face legatura intre Gara de Sud si centrul orasului.

In ambele cladiri lucreaza cateva sute de persoane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro