Sari direct la conținut

Două surori israeliene ucise într-un atac armat în Cisiordania

HotNews.ro
Soldati israelieni, Foto: Mosab Shawer / Zuma Press / Profimedia
Soldati israelieni, Foto: Mosab Shawer / Zuma Press / Profimedia

Două surori israeliene au fost ucise vineri într-un atac armat asupra mașinii lor în Cisiordania ocupată, au anunțat autoritățile israeliene, potrivit AFP.

Atacul a avut loc în condițiile în care Israelul se află în stare de alertă maximă la Ierusalim, după o zi de violențe de-a lungul granițelor cu Libanul și Gaza.

Armata israeliană a declarat că soldații au sosit la locul unei coliziuni raportate între vehicule israeliene și palestiniene în apropierea așezării evreiești Hamra și au văzut că cele trei persoane din mașina israeliană au fost împușcate.

Două surori au murit, iar mama lor a suferit răni grave, au declarat oficialii.

„Soldații blochează rutele adiacente la locul atacului armat. A început o urmărire după teroriști”, a precizat armata într-un comunicat.

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a lăudat atacul, dar nu a revendicat responsabilitatea.

Israelul a atacat vineri în zori Fâşia Gaza şi Libanul, spunând că vizează ţinte ale mişcării Hamas, după tirul a zeci de rachete împotriva Israelului cu o zi înainte din cele două teritorii.

În Fâşia Gaza, raidurile aeriene israeliene au început înainte de miezul nopţii.

Acesta este cel mai recent episod dintr-o creştere bruscă a tensiunii în Orientul Mijlociu începând de miercuri, după o relativă acalmie a conflictului israeliano-palestinian observată de la începutul Ramadanului pe 23 martie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro