Dragnea: Legea pensiilor va fi adoptata in sesiunea parlamentara care va incepe la 1 septembrie. Nu s-a vorbit in acest moment despre varsta de pensionare, dar vor avea loc discutii
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Romania TV, ca noua lege a pensiilor trebuie adoptata de Parlament in sesiunea care va incepe la 1 septembrie, dand asigurari ca pensiile nu vor scadea, ci vor creste cele mici, scrie News.ro. Dragnea a mai spus ca urmeaza sa aiba loc si o discutie privind varstele de pensionare, insa nu exista in acest moment o intentie de crestere.
Intrebat daca noua lege va presupune si modificarea varstei de pensionare, Dragnea a spus ca in acest moment nu s-a discutat despre asa ceva.
„Acum e vorba de modul de calcul al pensiilor. Va fi o discutie pe care o vom avea, trebuie sa fie argumente serioase, dar si in privinta acestei teme (…) trebuie sa fie niste reguli clare, de bun simt”, a spus el.
Dragnea a dat asigurari ca pensiile nu vor scadea prin recalculari.
„Nicio pensie nu va scadea, pentru ca este un drept castigat la care nu umblam. Ne intereseaza ca pensiile care sunt mici si foarte mici sa inceapa sa creasca”, a explicat liderul PSD.
Liviu Dragnea a spus ca PSD-ALDE au toate conditiile ca legea sa fie adoptata in sesiunea parlamentara care va incepe la 1 septembrie.