Sari direct la conținut

Dragos Damian este noul director general al Zentiva Romania

HotNews.ro

Dragos Damian, fostul director executiv al Terapia Rambaxy, a fost numit director general al companiei farmaceutice Zentiva, se arata intr-un comunicat al producatorului de medicamente. Potrivit reprezentantilor companiei, Dragos Damian se va ocupa atat de operatiunile comerciale, cat si de cele operationale.

“In urma schimbarilor de anul trecut, am adaptat actuala structura organizationala unei strategii unitare de dezvoltare. Avand in vedere experienta anterioara si rezultatele remarcabile obtinute, atat in directia comerciala, cat si in cea operationala, sunt convins ca Dragos Damian va coordona cu succes intreaga noastra activitate in Romania”, a declarat Jozef Belcik, zone manager Zentiva.

Pozitia de director general al diviziei Operationale a Zentiva a fost ocupata anterior de catre Manuela Voicila, al carei contract s-a incheiat la 1 aprilie.

Fostul director al companiei farmaceutice, Mariana Wencz, si-a dat demisia in luna iulie a anului trecut, locul sau urmand a fi ocupat provizoriu de Josef Belcik, manager regional pentru Balcani.

Dragos Damian, in varsta de 40 de ani, activeaza in industria farmaceutica din Romania din 1994, cand a inceput cu Roche, avansand in organizatie pana la pozitia de Medical Manager. Intre 1999 si 2004 a condus biroul reprezentativ al Menarini / Berlin Chemie. Ulterior, s-a mutat la Terapia, ocupand postul de director comercial. In 2006, dupa ce Ranbaxy a preluat compania, Damian a fost numit CEO al noii entitati.

Grupul ceh Zentiva a achizitionat in anul 2005 aproape 51% din actiunile Sicomed, iar la inceputul anului 2006, in urma unei oferte publice, a mai cumparat 23,9% din capitalul producatorului autohton de medicamente. Producatorul de medicamente are peste 6.000 de angajati si detine unitati de productie in Cehia, Slovacia, Romania si Turcia.

Zentiva este cotata la Bursele de Valori din Praga si Londra. Cei mai mari actionari ai Companiei sunt Sanofi-Aventis (24,9%), Generali PPF Holding B.V. (19,1%) si J&T Financial Services Limited (5,3%). Managementul Zentiva detine 6,0% din actiuni. Alti investitori institutionali si privati detin impreuna 44,7% din actiunile Zentiva.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro