Drama campioanei europene de juniori la gimnastica
Proaspata campioana europeana la juniori, Steliana Nistor traieste o adevarata drama, la numai 15 ani. Micuta sibianca asteapta verdictul justitiei romane pentru a vedea care dintre parintii sai va avea grija de ea. Pana atunci, insa, ambii parinti sunt bucurosi de performanta fetitei lor si, chiar daca amandoi sunt someri, spun ca-i vor face cadouri surpriza.
Tatal vrea tutela campioanei
Tatal Stelianei, Dumitru, locuieste intr-unul din cartierele marginase ale Sibiului, intr-o casa modesta, in care mai locuiesc inca doua familii. L-am prins acasa, tocmai in momentul in care ingropa o gaina moarta. „Ati venit sa vorbim de Steliana? Stati ca va spun eu despre ea! Ca datorita mie a ajuns unde este acum!”, ne-a intampinat acesta.
Dumitru este somer si munceste cu ziua, pe unde apuca. Din ajutorul de somaj, de 1.800.000 de lei, spune ca-i trimite fiicei sale trei-patru sute de mii pe luna. „Steliana a ajuns unde a ajuns numai datorita mie. Ca eu am fost cel care a insistat sa continue pe sistemul acesta, care i-a distrus copilaria. Am decis asta pentru ca am avut incredere in talentul ei.
Daca era dupa ma-sa, nu ajungea nicaieri”, spune Dumitru. „O sa-i fac un cadou special, dar dupa posibilitatile mele. De fiecare data i-am trimis bani. Ea imi scria si eu ii trimiteam, cand avea nevoie.
As vrea sa merg sa o vad, dar nu am bani”, mai spune tatal campioanei, care traieste intr-o saracie greu de asociat cu metalul pretios care a stralucit, sambata, la pieptul Stelianei.
Steliana i-a dat 50 de euro tatalui ei
Dumitru a dezvaluit ca fata sa i-a daruit, anul trecut, 50 de euro, din banii pe care ea i-a castigat intr-un concurs, dar i-a refuzat. „Mi-a dat 50 de euro, dar nu i-am putut lua. Mi-au dat lacrimile cand a facut asta si, atunci, mi-am jurat ca, indiferent de ce se va intampla, o sa o ajut cum pot. Mi-e tare dor de ea. N-am mai vazut-o de la Craciun, cand a fost aici, la Sibiu, o saptamana.
O sa o sun cand ajunge la Onesti. Sunt tare mandru de ea. Uitati, aici sunt diplomele pe care le-a castigat. I-am pastrat camera si jucariile intacte, ca sa le gaseasca asa cum le-a lasat”, a mai spus Dumitru.
„Eu trebuie sa am grija de viitorul ei”
Procesul de custodie al Stelianei se afla in plina desfasurare. Dupa ce parintii, Steliana si Dumitru, au divortat, in 2002, acum, cei doi se judeca pentru castigarea custodiei micutei campioane. Tatal fetei spune ca nici in ruptul capului nu o sa-si lase fiica pe mana „nenorocitei aleia, care a distrus viitorul unei familii”. „Ma judec pana in panzele albe cu ea.
Stiu eu ce urmareste! Sa puna mana pe banii fetei, dar nu-i voi permite asa ceva! Ca asta-i interesul ei… Eu vreau ca toti banii sa ajunga in mana fetei, ca doar sunt ai ei si nu pe mana maica-sii si a concubinului cu care ea sta acum”, a declarat, suparat, tatal Stelianei.
Vecinii o condamna pe mama campioanei
Cateva dintre vecinele de pe strada Semanatoarelor, unde locuieste Dumitru, n-o vad cu ochi buni pe mama fetei. „Pai, daca era dupa ea, fata n-ar fi ajuns acolo. Si-a lasat familia pentru un amant cu care sta acum, in loc sa aiba grija de copii, pe care i-a despartit de tatal lor si stau care pe unde apuca. E o nerusinata”, au comentat cateva dintre vecine.
Tatal Stelianei traieste si el cu o alta femeie, cu care are, de altfel, si un baietel, in varsta de un an si jumatate. Steliana mai are doi frati, Bogdan, in varsta de 16 ani, care sta cu mama lui si Marian, in varsta de 18 ani, care locuuieste la o cunostinta a mamei Stelianei.
Mama Stelianei, coplesita de emotii
Mama campioanei locuieste intr-un bloc de garsoniere, impreuna cu concubinul ei, pentru care si-a si parasit fostul sot. La loc de cinste, pe un raft micut, salasluiesc pozele cu Steliana si cateva din trofeele castigate. Intr-o incapere de 3 pe 3 metri locuiesc trei persoane. Ea, fiul, Bogdan si concubinul femeii. „Eu dorm pe jos, ca nu este loc in pat.
Am plans cand mi-am vazut sora pe podium. Sunt mandru ca sunt fratele ei”, a declarat Bogdan. Acesta spune ca nu vrea sa auda de tatal sau. „Nu vorbesc cu el, pentru ca m-a dat afara din casa!”, spune baiatul. Cand am ajuns, mama fetei era plecata prin vecini, pentru a face rost de bani, ca sa merga la fiica sa, la Onesti.
„Am urmarit cu sufletul la gura, la televizor, tot concursul si am avut mari emotii. Am plans de fiecare data cand ea s-a aflat in concurs. Vecinii m-au felicitat si oamenii care ma cunosc m-au oprit pe strada, ca sa imi felicite fata.
N-am dormit nici un minut de cand a iesit campioana si stau din ora in ora cu telefonul in mana, sa o sun, sa vorbesc cu ea, dar, din pacate, n-a ajuns in tara”, spune mama fetei.
Pozele si medaliile sunt la mama sa
Steliana i-a dat mamei sale nu mai putin de 15 medalii de aur si alte cateva de argint, precum si o multime din trofeele castigate de ea de-a lungul timpului. „Ma mandresc la toata lumea cu medaliile ei. N-am mai vazut-o de la Craciun. O sa merg, acum, la ea, ca nu mai pot de dorul ei. Drept sa va spun, eu am aflat de la televizor ca ea merge la Amsterdam.
Am sunat-o si mi-a zis ca vroia sa-mi faca o surpriza si sa o vad direct, acolo, la televizor si sa ma mandresc cu ea. Am crezut ca lesin cand am aflat”, spune Steliana.
Se judeca pentru casa
Mama fetei spune ca nu comenteaza declaratiile tatalui sau. „Cum era cand ati mers la el? Era treaz sau era beat? Nu vorbesc cu el decat la judecatorie! Io stau intr-o garsoniera, vai de mine si el se lafaie in toata casa. Vreau ce-i al meu de acolo, mai precis vreau jumatate din casa. Sa ma mut acolo, ca-i mai mult spatiu si ne judecam pentru asta.
Nu vreau, insa, ca acest proces sa o afecteze pe Steliana. Ea merita partea buna a lucrurilor. Si el cred ca se bucura pentru reusita ei”, a spus mama Stelianei.
Sarbatoare mare la Onesti
Colectivul care s-a ocupat de pregatirea Stelianei Nistor, la centrul olimpic de la Onesti, era in pregatiri febrile pentru intampinarea, asa cum se cuvine, a campioanei. Antrenorul Octavian Serban spune ca i-a cumparat Stelianei un buchet urias de flori si ca a strans tare din pumni pentru sibianca. „O sa le asteptam pe toate cu flori, aici, la Onesti.
Nu ne asteptam la o astfel de performanta! Este meritul tuturor, in egala masura – al meu, al Ralucai Bugner, al lui Livia Ponoran, coordonatoarea lotului de junioare, Daniel Nistor, Marius Vintila, Catalin Neran si Crina Purice, pentru ca, datorita acestor oameni, fetele acestea au ajuns unde sunt acum.
Din pacate, Steliana nu poate merge la Olimpiada, pentru ca nu are inca 16 ani, lucru care ne intristeaza putin”, a spus antrenorul Serban.