Drama lipsei de centru (de Mircea Cartarescu)

MIRCEA CARTARESCU: „Nu voi fi niciodata un om de dreapta”.

N-am nicio inclinatie catre autoritarism, catre un stat puternic, catre un elitism financiar sau intelectual. Instinctele mele – nu politice neaparat, ci simplu umane – nu-mi permit acest lucru. Provin dintr-un mediu social modest, pentru care am o mare nostalgie si o la fel de mare compasiune. Mentorul meu din tinerete, Nicolae Manolescu, mi-a insuflat mai tarziu, ca si intregii mele generatii de scriitori, un spirit liberal in sensul cel mai larg al cuvantului: pro-occidental, deschis, civilizat, nici populist, dar nici elitist din caleafara, un spirit rational in cele din urma. Sunt unul dintre oamenii care ar suferi orice pierdere mai curand decat sa comita o impolitete. Politic, mi-am dorit intotdeauna sa fiu un liberal, adica, din punctul meu de vedere, un om echilibrat, un om de centru. Am votat intotdeauna Partidul Liberal, singur sau in aliante. Sentimentul meu este si azi ca motorul dezvoltarii Romaniei ar trebui sa fie un partid liberal dinamic, care sa reprezinte efectiv nevoile de prosperitate economica, dar si de echitate sociala, ale clasei de mijloc.

In teribila perioada a anilor ’90, marcata de convulsii in mare parte provocate intentionat de fostii comunisti si securisti ce se agatau de putere, am fost martorii spargerii Partidului Liberal in fractiuni diverse, iar apoi ai chinuitorului proces de reunificare a sa. Sicanat permanent de marele partid iliescian, PNL a evitat totusi, printr-un enorm si laudabil efort, soarta celuilalt mare partid istoric, PNT, sucombat in lupta cu neocomunistii. In cadrul aliantei PNL-PD formata pentru castigarea alegerilor din 2004, am fost permanent – arhivele imi sunt martore – de partea PNL. Povestea biletelului lui Tariceanu, in care el cerea interventia sefului statului la Ministerul Justitiei in favoarea lui Dinu Patriciu, m-a luat prin surprindere. Totusi, nu m-am despartit de PNL atunci. Cateva luni am interpretat si eu permanentele insistente ale lui Traian Basescu ca primul-ministru sa nu devina instrumentul unor grupuri de interese ca pe niste iesiri isteroide ale unui om pus permanent pe scandal. Treptat, am inteles ca reprosurile presedintelui erau justificate. Putini mai cred azi ca Dinu Patriciu nu-l foloseste pe Tariceanu ca pe un om de paie. Am asistat stupefiat, in continuare, la constituirea tot mai limpede in PNL a unui grup „petroliberal“ care a luat puterea si s-a concentrat imediat asupra eliminarii cu orice pret a presedintelui, inclusiv prin alianta contra naturii cu PSD, marele dusman traditional al liberalilor. Aceasta configuratie, prin care se produsese monstruoasa alianta dintre comunisti si oligarhi impotriva intereselor nationale, m-a stupefiat. E momentul in care m-am despartit nu de liberalism, ci de liberali. Din acea clipa mi-a devenit clar ca PNL a tradat principiile liberale. Prezenta sa intre partidele de stanga si extrema stanga care-au complotat pentru debarcarea presedintelui – PSD, PC si PRM – e pentru mine o monstruozitate de neinteles si neiertat. Va ramane mereu o pata in istoria liberalismului romanesc. Ulterior, Dinu Patriciu a recunoscut ca, intr-o campanie precedenta, finantase atat PNL, cat si PSD. Si mai tarziu, Ion Iliescu a recunoscut ca a sprijinit PNL la guvernare, pentru ca altfel „se ducea tara de rapa“. Pentru ca tabloul sa fie complet, PNL a eliminat PD (aliatul sau cu care a castigat alegerile) de la guvernare si a guvernat singur, intrun mod dezastruos, cu sprijin masiv PSD. Astazi, liberalii nu exclud o colaborare cu PSD dupa alegeri. Si atunci, cum sa nu fi scris impotriva PNL in toata aceasta perioada? Cum sa nu fi dat frau liber dezamagirii fata de partidul pe care-l votasem si-l sprijinisem de la Revolutie incoace?

Drama mea este ca, asa cum nu sunt de stanga, nu pot fi nici de dreapta, ca ideea unui mare partid populist n-are niciun farmec pentru mine, asa incat, pana ce PNL nu-si revine din degringolada asta, din cosmaru-asta politic, eu nu mai am, pe intregul esichier politic romanesc, niciun partid, niciun grup (si aproape ca niciun om) politic cu care sa ma pot identifica. Am sperat in revirimentul liberal cu grupul PLD, al „platformistilor“, care insa, ca o particula elementara instabila, a fost fulgerator inghitit de PD. Poate pe termen scurt dizolvarea sa sa fi fost o strategie folositoare. Pentru viitor, insa, e un nou dezastru liberal.

Polarizarea care se va crea dupa alegeri intre „stanga“ si „dreapta“ (fara nimic in centru) va fi una „tare“, de pozitii extreme si ireconciliabile, un razboi rece care ar putea avea consecinte dintre cele mai neprevazute. Clasa politica trebuie sa stie ce riscuri isi ia: lipsa unor forte de centru a dus in trecut, adeseori, la destramare politica si sociala. Sper totusi sa vina o data timpul cand voi putea iar sa ma numesc liberal fara sa-mi crape, ca azi, obrazul de rusine.

Evenimentul Zilei