Drama proprietarilor. Cum asteapta de patru ani un cititor HotNews.ro despagubiri de 400.000 de euro de la ANRP
Autoritatea nationala pentru Restituirea proprietatilor a intrat din nou in blocaj dupa demisia sefilor institutiei in timp ce mii de proprietari asteapta de ani de zile sa le fie aplicate sentintele definitive de despagubiri obtinute in instante. HotNews.ro prezinta noi cazuri primite pe adresa sentinte@hotnews.ro, o sectiune speciala prin care monitorizam sentintele definitive care nu sunt puse in executare de statul roman.
Potrivit sentintei nr. 1938/2010 adoptata de Judecatoria Gherla in octombrie 2010, Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenului din judetul Cluj este obligata sa acorde despagubiri in valoare de peste 400.000 de euro, proprietarilor celor 34.82 de ha de teren intravilan si extravilan aflate in vechiul amplasament din localitatea Fundatura, comuna Iclod. Pe 23 noiembrie 2011, decizia curtii devine irevocabila, prin sentinta nr. 2028/2011, care nu a mai fost contestată.
Astfel, sustine cititorul Hotnews.ro, Comisia Judeteana Cluj avea obligatia de a inainta intreaga documentatie a cazului Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor, din cadrul Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Totodata, hotararea instantei de judecata prevedea despagubirea proprietarilor de drept ai terenurilor, “cu obligarea la cheltuieli de judecata” in cazul in care hotararea nu este executa.
In calitate de detinatori ai drepturilor de proprietate asupra suprafetei de aproximativ 35 de ha, mostenitorii au formulat cereri in baza Legilor 18/1991 si 167/1997, solicitand reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor arabile si forestiere detinute in localitatea Fundatura: “Conform Legii fondului funciar, regula· este ca stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor detinute anterior cooperativizarii in favoarea fostilor proprietari se face prin reconstituirea dreptului de proprietate in natura pe vechiul amplasament; iar exceptia este ca se acorda terenul pe alt amplasament sau despagubiri daca nu mai exista teren, ca urmare a faptului ca acesta a fost acordat in mod legal altor persoane”, se arata in sentinta trimisa de cititor.
Potrivit aceleiasi sentinte, Comisia Locala sustine ca din totalul de 44 de ha detinut de antecesorii proprietarilor actuali, 9 ha de padure au fost restituite in natura acestora, in timp ce diferenta de teren nerestituita (echivalentul a 34 ha) este ocupata in intregime si acordata altor persoane care detin titluri de proprietate “a caror valabilitate nu a fost discutata”.
Din acest motiv, se specifica in hotararea instantei trimisa de cititor reporterului Hotnews, se impune acordarea despagubirilor in valoare de 437.230 euro. Suma respectiva a fost stabilita de expertul
judiciar care a intocmit studiul topografic in anul 2010.
Hotararea judecatoreasca mentioneaza totodata ca obligatia cheltuielilor de judecata, costul studiului topografic si cel al evaluarii revin Comisiei Locale Cluj. Insa, sustine cititorul, institutia respectiva declara ca “nu exista fonduri aprobate si alocate” pentru indeplinirea acestor dispozitii.
Astfel, la trei ani si jumatate de la hotararea curtii, sentinta definitiva nu a fost inca pusa in aplicare.
Nota Redactiei: HotNews.ro nu isi asuma raspunderea pentru datele primite de la cititori sau pentru monitorizarea finala a cazului