Dreptul de a nu fi erou (de Cristian Ghinea)

La povesti tragice extrase din context ajungem in situatia in care nomenclaturisti ca Adrian Nastase se arata indignati ca victimele santajate de Securitate au cedat.

Rudolf Zukal a fost timp de 20 de ani cel mai educat buldozerist din Europa. A intrat de tinar in partidul comunist, din convingere. In 1968, era rector adjunct la Universitatea Economica. A refuzat sa semneze declaratia de sustinere a invaziei sovietice. A fost concediat, sotia la fel. A gasit de munca doar ca buldozerist. A trait 20 de ani intr-o cabana din lemn, curatind lacurile din munti.

A semnat Carta 77. A scris articole critice in publicatii ilegale, semnate cu numele sau. Copiii nu i-au fost primiti la facultate. Din cind in cind, ii promiteau un post de cercetator la Praga contra colaborare, dar s-a pensionat ca buldozerist. A fost ales in primul parlament liber, unde a votat Legea lustratiei.

A fost chemat la Comisia parlamentara care controla listele cu ofiteri si informatori. Era pe lista. Zukal colaborase. In 1961, a avut o bursa la Viena. S-a imprietenit cu niste americani si un securist i-a cerut ajutor pentru racolare. A refuzat.

I-au aratat poze cu el impreuna cu o femeie austriaca si i-au spus ca le vor trimite sotiei la Praga. A cedat. Spune ca uitase de episodul asta. A fost fortat sa demisioneze.

Cazul Max-Sebastian mi-a amintit de cartea Tinei Rosenberg – „The haunted land“ („Tarimul bintuit“). Povestea lui Zukal este doar una dintre dramele culese din Cehia, Polonia si RDG. La noi, fantomele ne-au ajuns mai tirziu. Nu stiu cit se compara cazurile, cert este ca imi lasa aceeasi senzatie: victimele sint judecate pentru ca nu au fost eroi.

Iar judecata ia si forme mizere, cum a fost delatiunea furioasa scrisa de Costin Ilie in aceste pagini. Tapalaga insista pentru un titlu neutru despre prietenul sau Sebastian. Asta i se pare lui Ilie spalare de cadavre. Mie mi se pare o incercare de a pune povestea in context.

Iar in context exista eroi (Elisabeta Rizea si multi altii), exista victime care cedeaza (Sebastian si multi altii), exista complici voluntari ai sistemului (Paunescu, Nastase si atit de multi altii), exista ticalosi puri, exista ticalosi care regreta (atit de putini). Oricum, a doua categorie nu poate fi confundata cu celelalte.

Altfel, un tip ca Nastase, care inainte de revolutie se invirtea prin nomenclatura si apara regimul la congrese internationale unde cerea Occidentului sa ne slabeasca cu drepturile omului, este al naibii de intransigent cu un student din provincie santajat de Securitate (cu puscaria pentru altcineva).

Cum spune Rosenberg, fiecare om are dreptul de a nu fi erou. As adauga ca inainte de a intreba victimele de ce nu au fost eroi, ar trebui le amintim calailor si complicilor ca fiecare om are obligatia de a nu fi ticalos.