Drepturile salariale aferente perioadei suspendării raporturilor de serviciu

​Potrivit art. 371 alin (1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, „Funcționarul public este persoana numită, în codițiile legii, într-o funcție publică” iar Anexa 5 conține Lista funcțiilor publice.

Numirea în funcția publică se realizează printr-un act administrativ individual care trebuie să curpindă în mod obligatoriu elementele precizate în art. 529 alin. (1) Cod administrativ. Potrivit doctrinei administrative, raportul de serviciu ce ia naștere este unul de drept public, și nu unul de drept privat, el fiind diferit de raportul de muncă al salariaților, unde raportul de serviciu are la bază un contract negociat de părți [1].

Conform dispozițiilor comune, competența de emitere a actelor administrative de numire aparține conducătorului autorității sau instituției publice sau persoanei care are competența legală de numire potrivit unor acte normative speciale [2].

Pe parcursul exercitării funcției, raporturile de serviciu se pot modifica, suspenda sau înceta în condițiile prevăzute de Codul administrativ. Astfel, conform art. 513 C. adm., raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 465 lit. h) care se referă la „săvârșirea unei infracțiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice…”.

Acest caz de suspendare a raportului de serviciu prezintă interes în succinta analiză care urmează, întrucât prin O.U.G. nr. 191/2022 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 348/2023 a fost introdus alin. (4) la art. 513 C. adm., prevedere care stabilește că în situația în care „s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.”

Prin urmare, în cazul în care se pronunță una dintre soluțiile enumerate de textul de lege, funcționarul public își reia activitatea în funcția deținută și i se vor achita salariile aferente perioadei pentru care a fost suspendat.

Până la intrarea în vigoare a acestei prevederi, alin. (4) al art. 513 C. adm, drepturile salariale cuvenite funcționarului public pe perioada suspendării de drept potrivit art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ se realizau în condițiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 367 din Codul Administrativ [3].

Astfel, articolul menționat din Codul Muncii stabilește că în situația în care se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada contractului.

Prima problemă ce o ridică acest text de lege este aceea de sens al noțiunii de „nevinovăție” a salariatului în sensul legii penale. Dacă se demonstrează și se constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța judecătorească dispune condamnarea/renunțarea la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 396 alin. (2) – (4) din Codul de procedură penală și astfel se demonstrază vinovăția persoanei. Însă dacă se pronuță o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, mai putem să considerăm că s-a constatat nevinovăția inculpatului întrucât acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție?

Față de această situație, prin Decizia Curții Constituționale nr. 116/2018 [4], în motivarea respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii s-a statuat că „În măsura în care, prin soluţia pronunţată, organul judiciar nu reţine în mod tranşant că se află într-una dintre situaţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) -d) din Codul de procedură penală, respectiv „a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate”, este evident că temeiurile suspendării nu sunt infirmate, chiar dacă nu este pronunţată o hotărâre de condamnare. Prin urmare, clarificarea situaţiei raportului de muncă necesită demersuri suplimentare.”

Din cele expuse rezultă că salariatul ar trebui să ceară continuarea procesului penal pentru a-și demonstra nevinovăția și pentru a înlătura starea de incertitudine întrucât soluția de încetare a procesului penal este una neutră ce nu demonstrează nici vinovăția, nici nevinovăția acestuia sub aspectul raporturilor de muncă.

A doua problemă pe care o ridică textul de lege este aceea a despăgubirilor cuvenite salariatului pe perioada suspendării de drept a raportului de muncă, dacă aceste drepturi salariale se stabilesc de către instanță sau de către angajator.

Prin Decizia nr. 19/2016 [5], hotărâre prealabilă pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în patrimoniul salariatului ia naștere un drept de creanță, ca efect al reactivării raporturilor de muncă. Existența acestui drept trebuie, însă, confirmată pe cale judecătorească. Deci, aceste drepturi nu se nasc direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci ele trebuie stabilite pe cale judecătorească urmând să aibă efecte constitutive de drepturi [6].

Note de subsol:

[1] D. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 359.

[2] Șt.-C. Mirică în V. Vedinaș (coord.), Codul administrativ comentat. Explicații. Jurisprudență. Doctrină, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2023, p.550.

[3] Decizia nr. 35/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la unele chestiuni de drept. Publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 30 iunie 2023.

[4] Publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din data de 16 iulie 2018.

[5] Publicată în Monitorul Oficial nr. 1010 din data de 15 februarie 2016.

[6] M.-C. Preduț, Codul muncii comentat. Noua organizare a muncii, ediția a III-a, completată și revizuită, Ed. Universul Juridic, București, 2022, p. 242.

Articol semnat de Mihail Tofan