Driblarea justitiei
Un membru al Societatii Romane de Criminologie si Criminalistica a prezentat, prin intermediul videoproiectorului, copia scanata a legitimatiei de expert criminalist a lui Ioan Muntean, despre care a spus ca este un mare fals.
Deconspiratorul C.G., expert la Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC), din cadrul Ministerului de Justitie a vrut sa le arate colegilor cum un om practica meseria de expert criminalist in Romania, fara nici o pregatire in domeniu, si ca asteapta ca persoanele in masura sa o faca sa se seziseze cu privire la acest caz.
ZIUA de Cluj prezinta o dovada a colaborarii, cu incalcarea legii, intre „tovarasii” de odinioara cu functii inalte.
Prietenul dupa functie se cunoaste
Ioan Muntean a fost, mai bine de zece ani, director al INEC (fostul Laborator Central reorganizat in 1998), pana in 2000, cand a fost nevoit in cele din urma sa se pensioneze. Muntean a obtinut legitimatia de expert criminalist autorizat, axandu-se pe expertiza vocii si a vorbirii.
Legitimatia sa a fost eliberata si vizata anual de Directia pentru Resurse Umane, al carei director a fost, pana nu demult, judecatorul Popa. Surse din INEC ne-au confirmat faptul ca Muntean s-a laudat, in nenumarate randuri, cu prietenia ce il leaga de Popa.
Din informatiile noastre, legitimatia a fost obtinuta de Muntean pe loc, fara examen, fara experienta, fara pregatire, asa cum prevede legea. Muntean, un „brontozaur” al epocii comuniste la fel ca Popa, a preluat conducerea INEC, deoarece era directorul Laboratorului Central, unde se faceau analize, nu expertize criminalistice.
Intre timp, Popa a ajuns secretarul general al CSM, iar alt amic de-al sau, Ilie Piciorus, banuit a fi responsabil de moartea procurorului Cristian Panait, ii este adjunct.
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a comentat numirile celor doi ca fiind rusinoase. Macovei a aratat ca Popa a condus defectuos Directia de resurse umane a ministerului si ca asupra lui planeaza suspiciunea ca s-a folosit de functie pentru a promova ca judecator la Curtea de Apel Bucuresti, printr-un examen organizat chiar de el.
Popa este un apropiat al lui Valeriu Stoica, Rodica Stanoiu si al actualului presedinte CSM, Dan Lupascu. Popa ne-a spus ca nu-l intereseaza „expertii lui peste”. „Ce treaba au resursele umane cu expertii?”, a precizat Popa. „S-au mai dat concursuri, se eliberau anual legitimatiile, nu stiu ce sa va spun”.
Chimistul bun la toate
Muntean este de profesie chimist, ceea ce, in opinia expertului C.G., nu are nimic cu domeniul expertizelor criminalistice.
Chiar si un om obisnuit poate sesiza discordanta dintre tot ceea ce implica termenul de „chimist” si ceea ce este scris pe spatele legitimatiei lui Muntean, respectiv specialitatea: expertiza criminalistica in accidentele de trafic, grafica si tehnica a documentelor, dactilografica, traseologica, balistica, a vocii si vorbirii.
Acesta nu are pregatirea necesara pentru a prezenta incredere in vreuna dintre specializarile insirate, cu atat mai putin pentru a face fata standardelor Uniunii Europene, este concluzia specialistului. „Chiar daca este expert in chimie si a fost director al INEC, nu inseamna ca a capatat peste noapte pregatire si experienta de expert criminalist”, a spus C.G.
Un alt lucru ciudat este ca pe legitimatie, cu valabilitatea pana in 2008, apare numele „Muntean Ioan”, iar pe lista de experti criminalisti din Monitorul Oficial „Munteanu Ion”. Acesta nu a putut sa explice discordanta de nume, iar in legatura cu cea de profesie, Muntean afirma ca are 45 de ani de experienta.
El a spus ca stie ca a existat un director Popa in Minister, dar nu este sigur ca este cel din CSM. Muntean este extrem de curios cine este sursa noastra. „O sa ma duc eu la INEC si o sa vad care a fost”, a spus acesta. „Probabil ca s-a referit la expertiza de voce”, a mai precizat Munteanu, amintind de unele probleme ce le-a intampinat.
„Chimistul” a recunoscut ca la INEC au venit altii care au mai perfectionat si s-au mai dotat. Dar, din pacate, el nu prea a prins perioada de perfectionare si dotare in domeniu.
„Expertiza” asupra lui Muntean
Muntean(u) este expert criminalist parte (un fel de privat), adica este angajat de diferite persoane (parti) implicate in procese, pentru a-l asista pe un expert oficial. Muntean locuieste in Bucuresti, avand multi clienti in capitala, dar si in restul tarii.
Numerosii clienti ii datoreaza legaturilor „cimentate” de-a lungul anilor cu mai multi magistrati si politisti din vechea garda (activi inainte de 1989). Acestia il pot recomanda pe Muntean pentru a efectua expertize. C.G l-a urmarit de ceva vreme pe Muntean si pana la urma a reusit sa-i scaneze legitimatia pe care a prezentat-o la Cluj.
El ii vazuse legitimatia lui Muntean din mai 2004, dar nu a reusit sa puna mana pe ea. La inceputul acestui an, Muntean a mers la expertul de la INEC cu o incheiere de sedinta care dispunea ca el sa fie expert in acea cauza. Muntean a fost nevoit, conform legii, sa colaboreze cu un expert oficial. Atunci a fost momentul cand C.G. i-a cerut legitimatia lui Muntean pentru a o scana.
Acesta n-a fost de acord, dar a cedat la insistentele expertului oficial. Desi a fost avertizat ca nu are competenta, Muntean si-a continuat activitatea, efectuand expertize si in ziua de azi. Desi am incercat sa-l contactam pe fostul director al INEC pentru a ne explica cum a ajuns expert criminalist, acest fapt nu a fost posibil.
„N-are nimic in comun cu meseria asta si face de rusine breasla”, este parerea expertului C.G. despre „tovarasul” lui Popa. ZIUA de Cluj va inainta cazul Ministerului Justitiei.
Secretarul CSM, Popa, si fostul director INEC, Muntean, au ocolit Ordonanta nr. 75, din 24 august 2000, privind autorizarea expertilor criminalisti.
Printre conditiile de a deveni expert se numara: a absolvit studii superioare, dovedite cu diploma; a desfasurat o activitate de cel putin patru ani sau are studii de specialitate, dovedite cu diploma, in domeniul genului de expertiza criminalistica pentru care candideaza; a fost declarat reusit la examenul organizat in acest scop.
Muntean spune ca el nu a dat examen pentru ca se incadreaza la articolul 5 din Ordonanta: „Persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 4 (n.r. cel cu conditiile) este inscrisa, la cerere, in Tabelul nominal cuprinzand expertii criminalisti autorizati”. Muntean nu indeplineste ultima conditie.