Drulă: „Câteva măsuri urgente pentru siguranța rutieră” – Radare fixe, fără „proiecte ucigașe” de lărgire a drumurilor prin localități, amenzi în baza înregistrărilor video
HotNews.ro
Liderul USR, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor în cabinetul Cîțu, a enumerat șapte măsuri „urgente pentru siguranță rutieră” pe drumurile din țară, în condițiile în care numărul accidentelor grave e în creștere.
- „1. PNRR. Am prevăzut montarea a 1000 de radare fixe + achiziționarea a 300 de radare mobile și 500 de camere video. Proiectul bate pasul pe loc. Sunt 367 milioane de euro disponibili pentru proiecte de siguranță rutieră și control.
- 2. Oprirea încercărilor de slăbire a legislației rutiere în parlament. OG 1/2022 este încă în proces de masacrare cu portițe pentru șmecheri. Ultima dată am avut o discuție pe ton apăsat cu Lucian Bode pe holul parlamentului filmată de televiziuni și au dat înapoi. Recent, a trecut din nou cu modificări toxice la Comisia de Industrii.
- 3. Adoptarea legii inițiate de colegii mei (PL-x nr. 88/2022) care permite Poliției să dea amenzi pe baza înregistrărilor video realizate de camerele de bord. Așteaptă încă susținerea MAI, le-am scris lui Lucian Bode în primăvară și în iunie lui Cătălin Predoiu, dar nu am primit niciun răspuns. Numeroase comportamente deviante la volan cu potențial ucigaș sunt surprinse de camere video private, dar în prezent Poliția nu poate da amenzi pe baza acestor probe.
- 4. Reintroducerea inspecției de siguranță rutieră pentru toate categoriile de drumuri. În 2017 a fost scoasă pentru străzile de categoria I și II, iar în 2022 a fost scoasă și pentru drumuri județene.
- 5. Oprirea proiectelor ucigașe (dar percepute de politicieni ca populare) de lărgire a drumurilor naționale prin localități și înlocuirea cu soluții moderne de sec. 21. Spre exemplu, DN71 Bâldana-Târgoviște dublare prin localități în loc de drumul nou expres în afara localităților pe care îl pornisem în 2021.
- 6. Proiectare a străzilor cu siguranța rutieră în minte, nu pentru a maximiza viteza autovehiculelor. Strada trebuie să protejeze din proiectare utilizatorii vulnerabili, pietonii, cicliștii. Măsuri de calmare a traficului, treceri de pietoni supraînălțate, bumpere pentru reducerea vitezei, semafoare cu buton la toate trecerile de pietoni peste mai mult de 2 benzi de circulație, supra-iluminare, pinteni de protecție ai colțurilor de străzi, ș.a.m.d.
- 7. Pentru lung parcurs, soluția este cea pentru care mă lupt de mai bine de 10 ani: o rețea de drumuri moderne (autostrăzi, drumuri expres). Ne apropiem în sfârșit de 1000km de drumuri rapide. E nevoie de minim 2000 ca să ajungem într-o zonă de semi-decență pentru acoperirea României.”
Potrivit lui Drulă, toate soluțiile depind de majoritatea politică condusă de Marcel Ciolacu căruia i-a lansat și o provocare, „dincolo de disputele politice”: „să le implementăm începând din prima zi a sesiunii parlamentare din septembrie”.