Dumitru Chiriță, fost deputat PSD, cu facultate terminată la 37 de ani, a fost numit președintele Electrica / Posibilă stare de incompatibilitate
Controversatul Dumitru Chiriță a fost ales, luni, președintele Consiliului de Administrație al Electrica, pentru perioada începând cu data de 12 februarie 2024 și până la data de 31 decembrie 2024. Dumitru Chiriță este fostul șef al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), înainte fiind, pe rând, electrician, sindicalist și apoi deputat PSD. În prezent este și director general adjunct la Electrica Furnizare, companie din cadrul grupului Electrica. Este o stare de incompatibilitate și va trebui să aleagă între cele două posturi.
Nu poate rămâne și la furnizare din cauza regulilor europene care interzic cumularea de funcții la companii de furnizare și distribuție în energie, prin aplicarea așa-numitului „unbundling” al operatorilor de rețea din domeniul energiei.
Alegerea în funcția de președinte are loc la trei săptămâni după numirea sa în Consiliul de Administrație al Electrica.
A terminat o facultate la 37 de ani
Dumitru Chiriță (60 ani) a terminat facultatea la 37 de ani, potrivit CV-ului depus la Agenția Europeană de Reglementare în Energie (ACER), unde ar fi încercat, la un moment dat, să obțină o funcție. A terminat Facultatea de Drept și Relații Internaționale la Universitatea Nicolae Titulescu și a făcut un master la Facultatea de Drept, la Universitatea București. Însă, nu a menționat și anii în care ar fi finalizat aceste studii.
Însă acest lucru nu a fost un impediment pentru numirea sa pe funcții importante, precum cea de șef al ANRE, în perioada octombrie 2017 – aprilie 2023, deși tangențele sale cu domeniul energiei nu erau chiar relevante.
În prezent este și director general adjunct la Electrica Furnizare, ceea ce îl pune în situația unei incompatibilități.
În CV-ul de pe site-ul Electrica nu a menționat, însă în cel de pe site-ul Camerei Deputaților apare faptul că în trecut, Chiriță a fost electrician. Din 1981 până în 1990 a fost chiar electrician șef de tură. Apoi, până în 1999 a fost sindicalist.
Cum a gestionat criza energetică
În 2011, România Curată scria că Dumitru Chirita era acționar al SC Sindserv SA, societate controlată de Federația Energia Mileniului III, care se ocupa de citirea contoarelor de energie electrică și care beneficia de contracte bănoase din partea Electrica SA.
Din 2000 până la momentul numirii în funcția de președinte al ANRE a prins trei mandate de deputat, cu o pauză între 2004 și 2008 când a fost vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
În calitate de șef al ANRE, Chiriță a fost acuzat de opinia publică, în mai multe rânduri, că a gestionat defectuos criza energetică. De altfel, în plin scandal legat de facturile la energie, Chiriță a plecat în vacanță în Republica Dominicană, potrivit cursdeguvernare.ro.
Nici liberalizarea pieței energiei de la sfârșitul anului 2020 – începutul lui 2021 nu a fost gestionată bine, creându-se haos și panică, în condițiile în care consumatorii casnici nu știau ce trebuie să facă. Cei mai mulți consumatori au aflat abia după ce a început liberalizarea că trebuie să încheie contracte cu furnizorii de pe piața liberă, pentru a beneficia de prețuri mai avantajoase. Nici atunci Chiriță nu a dorit să iasă public pentru a oferi explicații.
După ce a predat mandatul de șef al ANRE, în aprilie 2023, a rămas în cadrul instituției, până în octombrie 2023, pe funcția de expert la cabinetul unui vicepreședinte.