Dupa o intarziere de peste doi ani, Ministerul Economiei a reusit sa elaboreze normele de aplicare a Legii privind promovarea energiei regenerabile
Ministerul Economiei a supus dezbaterii publice normele de aplicare a Legii 220/2008 privind promovarea producerii energiei din surse regenerabile, norme asteptate cu mare interes de investitori. Normele au fost elaborate cu mare intarziere, in conditiile in care Legea 220 a fost aprobata in toamna lui 2008, fapt care a creat incertitudini in randul potentialilor producatori de energie regenerabila. Pentru aplicarea normelor, autoritatile romane ar fi trebuit sa trimita Comisiei Europene o notificare oficiala, lucru care nu a fost realizat nici pana in prezent, conform unei informatii transmise de Comisia Europeana la solicitarea HotNews.ro. De aceea, nu este exclus ca pana la aprobarea normelor de aplicare sa mai treaca ceva vreme. Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a declarat ca preocuparea Comisiei Europene este de a nu exista masuri excesive de sprijin. In aceste conditii, nu este exclus ca facilitatile pentru investitori sa fie reduse.
Ce prevede Legea privind promovarea energiei regenerabile
In vara anului trecut, a fost publicata in Monitorul Oficial Legea privind modificarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Actul normativ creaza cadrul legal de respectare a angajamentului din 2007, respectiv procentul de energie produsa din surse regenerabile din totalul energiei consumate in 2020. Procentul asumat de Romania este de 24%, in timp ce tinta europeana se situeaza la 20%.
Legea prevede ca producatorii de energie regenerabila sa primeasca certificate verzi in functie de tehnologia folosita. Potrivit noii legi, producatorii de energie regenerabila vor beneficia de certificate verzi in felul urmator:
* Pentru energia produsa in centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW: 3 certificate pentru fiecare MWh produs si livrat daca centralele sunt noi si 2 certificate pentru fiecare MWh daca centralele sunt retehnologizate
* Doua certificate pana in 2017 si un certificat din 2018 pentru fiecare MWh produs si livrat de producatorii de energie eoliana
* Trei certificate pentru fiecare MWh produs si livrat din energie din biomasa, biogaz si sursa geotermala
* Sase certificate pentru fiecare MWH produs si livrat din energie solara
Potrivit legii, furnizorii trebuie sa achizitioneze certificate verzi echivalent cu 8,3% din energia comercializata in acest an, urmand ca ponderea sa creasca la 20% in 2020. Un certificat verde se va putea tranzactiona la o valoare cuprinsa intre 27 si 55 de euro.
Romania are un potential extraordinar de dezvoltare a pietei energiei eoliene, fapt dovedit de interesul investitorilor, de studiile specialistilor si de planurile autoritatilor romane. In ciuda acestui interes, investitorii sunt, totusi, destul de reticenti, motivul fiind inexistenta normelor de aplicare a Legii 220/2008 privind promovarea producerii energiei din surse regenerabile.
* „Comisia Europeana este intr-un contact permanent cu autoritatile romane in privinta sistemului stabilit prin Legea 220/2008. Din momentul in care Comisia primeste o notificare oficiala din partea autoritatilor, termenul legal pentru adoptarea unei decizii este de doua luni. Nu suntem in masura sa oferim detalii cu privire la evaluarea masurii, in general, si nici in particular, deoarece nu a fost inca notificata oficial”, se arata in raspunsul Comisiei Europene.
* „Comisia Europeana are metodele sale de a actiona. Este destul de rezervata in ceea ce priveste normele de aplicare. Nu cred ca va fi un refuz din partea Comisiei in ceea ce priveste aplicarea legii, insa este posibil sa ceara ca normele sa arate altfel decat si-ar dori investitorii”, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale din Ministerul Economiei.
* Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat pentru HotNews.ro ca autoritatile romane au avut de raspuns, pana acum, la 47 de intrebari trimise de Comisia Europeana. „In conditiile in care au fost 47 de intrebari, exista o doza de neliniste din partea Comisiei Europene”, a precizat Chiritoiu. Acesta a admis faptul ca exista posibilitatea ca oficialii de la Comisie sa ceara Romaniei sa reduca beneficiile catre producatorii de energie regenerabila. „In cel mai bun caz ne vor cere sa lasam Legea in varianta actuala, dar exista si posibilitatea sa ne ceara sa reducem din masurile de sprijin”.
„Notificarea oficiala este ultima etapa intr-un intreg procedeu si aceasta este trimisa abia cand sunt lamurite toate problemele”, a mai declarat presedintele Consiliului Concurentei.
Potrivit acestuia, autoritatile romane nu au procedat corect prin faptul ca mai intai au adoptat Legea si abia dupa aceea au inceput demersurile pentru obtinerea avizului de la Comisia Europeana. „Noi intai am facut legea si apoi ne-am dus cu ea la Comisia Europeana. In mod normal, se intocmeste un proiect de lege si Comisia Europeana spune daca este bun sau nu”, a precizat Chiritoiu.
Cititi aici o analiza realizata de HotNews.ro