După o problemă tehnică, un vehicul rusesc de tip cargo s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională
Un vehicul rusesc de tip cargo din gama Progress, care transportă rezerve de oxigen, materiale şi provizii, s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) miercuri, după o călătorie pe orbită de două zile şi o mică problemă tehnică apărută în timpul procedurii de andocare automatizată, informează DPA.
Astronauţii de la bordul ISS au fost nevoiţi să cupleze manual vehiculul Progress, după ce acesta nu a reuşit să se conecteze prin procedura automatizată. La 20 de minute după momentul planificat al andocării, un purtător de cuvânt al agenţiei spaţiale ruse, Roscosmos, a anunţat că procedura manuală a avut succes.
Vehiculul Progress a fost încărcat cu carburanţi, provizii şi materiale care vor fi utilizate pentru a sigila o mică fisură apărută în pereţii modulului rusesc Zvezda din structura ISS, prin care aerul se scurge în afara staţiei orbitale începând din august 2020. Un nou microscop îi va ajuta pe astronauţi să găsească acea fisură, potrivit Agerpres.
Context
„Presiunea aerului continuă să scadă, dar nu la fel de rapid”, a precizat cosmonautul Anatoli Ivanişin, citat de agenţia de presă rusă TASS.
Astronauţii au localizat sursa acelei scurgeri de oxigen, după săptămâni de căutări, şi au sigilat-o cu bandă adezivă.
Astronauţii de pe ISS, care au descoperit fisura urmărind un plic de ceai ce plutea spre ea în condiţii de imponderabilitate, doresc acum să o astupe sigilând-o cu un material mai performant.
Într-un incident separat, o coloană de fum s-a ridicat deasupra unui dispozitiv utilizat în timpul unui experiment realizat în sectorul rusesc al ISS. Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă.