După "zidul" de schele de la Ministerul Finanțelor se află un grup de gorjeni care controlează instituția din puncte cheie
De anul trecut, din vară, sediul Ministerului Finanțelor este „protejat” de un zid de schele. Ar fi trebuit să se lucreze la amenajarea fațadei. Poate e finalizată, poate mai e de lucru, asta doar un ochi avizat poate decide. E greu, prin urmare, să-ți dai seama dacă s-a terminat lucrarea sau nu pentru că schelele încă acoperă „opera”. Ar fi trebuit să fie gata din decembrie. Oamenii din minister se plâng că nu pot să se uite pe fereastră când vor să-și odihnească ochii după ce stau cu orele în fața ecranelor calculatoarelor. În afara schelelor, n-au ce să vadă. Poate doar dacă ești norocos și stai în dreptul vreunei găuri din acelea mici din material să ai șansa să vezi, cât de cât, lumina zilei.
Unele surse din Ministerul Finanțelor spun că lucrările vor fi reluate pe 15 martie și că au termen de finalizare undeva la final de iunie. Alte voci spun că s-a întârziat pentru că a venit iarna, deși nu prea am avut zăpadă în ultimele luni.
Iată cum arată intrarea în Ministerul Finanțelor astăzi.
După zidul de schele se află angajații instituției conduse de Florin Cîțu, printre care și un grup de gorjeni deasupra cărora ar sta, șoptesc unele voci de pe holurile instituției, deputatul Dan Vîlceanu. Printre gorjenii din Finanțe se află și o fostă colaboratoare a Securității în timpul regimului comunist, o persoană despre care presa locală a scris că ar fi dorit să transfere patrimoniul unei universități la fundația pe care o conducea, dar și un traseist politic care a bifat prezența în 5 partide. Județul care l-a dat pe Constatin Brâncuși poate că ar fi putut să ofere mai mult de atât. (vezi mai jos detalii)
Cine-i ministrul real de finanțe?
Nu este un secret că deputatul Dan Vîlceanu vizitează frecvent Ministerul Finanțelor, lucru confirmat chiar de către Florin Cîțu, într-o conferință de presă. În instituție, pe poziții de șefi, lucrează cinci gorjeni, de la secretari de stat, la directori. Dan Vîlceanu a intrat în atenția publică după ce doi șefi de la ANAF-ul Gorj ar fi fost mutați disciplinar la București și Galați pentru că ar fi sesizat organele penale în legătură cu o firmă deținută de tatăl său. HotNews.ro a scris despre acest subiect aici
Audierea lui Florin Cîțu de luni, din Comisiile reunite de buget-finanțe a avut câteva situații care merită notate. Amintim faptul că în dreapta lui Florin Cîțu se afla Gheorghe Pecingină, secretar de stat cu atribuții pe zona juridică, venit din Gorj. Surse convergente spun că el ar fi fost adus la propunerea lui Dan Vîlceanu. În fața ministrului, în partea stângă, acolo unde stau membrii comisiei din PNL, se afla și Dan Vîlceanu, deși acesta nu face parte din Comisie.
La un moment dat, după multe întrebări și răspunsuri, a pus o întrebare chiar Dan Vîlceanu. De fapt, mai mult i-a ridicat „la fileu” ministrului o minge. Apoi, a răspuns tot el în locul lui Cîțu la câteva întrebări, ca și cum ar ști mai bine ce s-a întâmplat la finanțe.
„Eu profit de ocazia asta, pentru că sunt forte mulți cu care mă întâlnesc în tot felul de situații și discutăm despre deficitul bugetar de anul trecut și faptul că el a ajuns la 4,6%, domnul ministru începuse să spună câteba lucruri și eram foarte foarte dornic să îl lăsați să termine ce are de spus pentru că oamenii trebuie să știe unde-i dezinformarea. Eu vreau să-l întreb pe domnul ministru, să ne spună încă o dată, mai ales că o să mă mai întâlnesc cu unii dintre dumneavoastră în emisiuni, dezbateri, ce a plătit anul trecut după rectificare. Vreau să știu sumele și să știu exact ce s-a plătit anul trecut de a ajuns deficitul la 4,6 și apoi hotărâți dumneavoastră care din sume puteau fi evitate a fi plătite. Cred că este foarte important să lămurim acest lucru”, a spus Vîlceanu.
De precizat că despre aceste lucruri Florin Cîțu a tot vorbit de când s-a afișat execuția bugetară pe anul trecut.
După ce ministrul a dat răspunsul că nu erau asigurate fondurile necesare pentru întreg anul 2019, precum pensii, salarii, alocații etc., a intervenit Daniel Zamfir (PSD), care a spus că plata către Frații Micula și a rachetelor a fost anticipată.
Daniel Zamfir: De ce a plătit anticipat și nu a plătit la termen, în februarie?
A intervenit Vîlceanu, care a dat răspuns în locul lui Cîțu: Domnule Președinte vă mulțumesc pentru întrebare, sunt foarte mulțumit de răspuns și vreau să vă mai spun un singur lucru. A fost o chestiune publică, nu mai trebuie să ne spună ministrul: Frații Micula executaseră conturile statului român. Asta apropo de ce putea fi evitat.
Viorel Arcaș (senator PSD): Vă rog să nu luați locul domnului ministru de Finanțe chiar astăzi.
(…)
Ceva mai târziu, Ioana Bran, de la PSD, i-a adresat lui Cîțu o întrebare cu privire la cei doi șefi de la ANAF Gorj care au fost mutați „disciplinar”.
Ioana Bran (PSD): Conform unor apariții apărute în spațiul public, unor publicații, este adevărat că ați schimbat pe șeful ANAF de la Gorj pentru că acesta ar fi făcut o plângere penală unui coleg de-al dumneavostră sau unei rude a unui coleg de-al dumneavoastră?
Florin Cîțu: Nu este adevărat.
Ioana Bran: L-ați schimbat sau nu l-ați schimbat?
Florin Cîțu: Nu e adevărat.
Dan Vîlceanu a intervenit: Doamna Bran, este adevărat că l-ați schimbat pe șeful ANAF de la Gorj, când ați venit dvs. la guvernare, pentru că ați avut un interes personal acolo?
Parlamentar, către Dan Vîlceanu: Vă simțiți cu musca pe căciulă?
Daniel Zamfir (PSD): Domnu’ Vîlceanu, chiar dvs. interveniți la întrebarea asta? Doamne ferește!
Vîlceanu a repetat întrebarea.
Finanțele și oamenii din Gorj
Încă de pe vremea lui Teodorovici existau deja câțiva șefi din Gorj care aveau putere prin Ministerul Finanțelor Publice. Printre cele mai cunoscute persoane este Claudia Florina Prisecaru, fostă colaboratoare a securității în timpul regimului comunist, conform unei decizii a Curții de Apel București.
HotNews.ro a scris despre ea aici
Deși în decembrie Florin Cîțu a confirmat pentru HotNews.ro că aceasta va pleca la Curtea de Conturi prin detașare, se pare că a rămas în minister pe poziția de director la Direcția generală de servicii interne și achiziții publice, conform unor surse din instituție.
O altă persoană din Gorj cu funcție de șef este și Dumitru Pârvulescu, directorul general la Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific. Înainte nu băga nimeni în seamă direcția aceasta, dar acum a devenit foarte importantă.
Umblă vorba pe holurile instituției că Pârvulescu, atât înainte cât și după venirea PNL, a avut rolul de ”Yes man”, în sensul că este de acord cu orice i se propune de către conducere.
O altă persoană din Gorj, care era în instituție șef serviciu al Corpului de Control al Ministrului – Marius Popescu. A fost adus, conform surselor, de Claudia Florina Prisecaru. Popescu ar urma să devină acum director al Corpului de control, spun aceleași surse.
După ce a venit PNL la Guvernare, în ministerul Finanțelor au mai sosit câțiva gorjeni, propuși de către deputatul PNL Dan Vîlceanu.
Este vorba despre Gheorghe Pecingină, despre care HotNews.ro a scris aici, care a făcut parte din 5 partide. De altfel, la audierea de luni acesta s-a aflat în dreapta lui Cîțu.
O altă numire este Horațiu Gorun, despre care de asemenea HotNews.ro a scris aici. Acesta are funcția de secretar general adjunct. Surse din instituție ne spun că a preluat aproape toate atribuțiile secretarului general.
La fel cum lucrurile stagnează în ceea ce privește fațada ministerului, la fel și cu fiscalitatea. Am putea spune că decât să intervină unul sau altul pe Codul fiscal, mai bine să nu facă nimic, deși mai sunt probleme ce trebuie rezolvate. Încă rămâne de văzut dacă se vor face alegeri anticipate, iar până atunci totul rămâne înghețat. Singurele lucruri care se mișcă sunt oamenii din interior, pe diverse poziții, și materialul cu care schelele din fața instituției sunt învelite. Adică flutură în adierea vântului.