„E absurdistan, îi suspectez de rea intenție” – Orban, despre rezilierea contractului pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva
„Acel tronson, deși e gata în proporție de 99%, în loc să impui niște condiții să faci recepția – când ai 99% gata tu reziliezi contractul. Domnule, asta e nebunie. Ori e nebunie, ori este rea voință crasă”, a declarat Ludovic Orban la interviurile HotNews.ro, cu referire la rezilierea contractului de pe lotul 3 din autostrada A1 Lugoj – Deva. Compania de Drumuri a reziliat în urmă cu o săptămână contractul pe cei 21 de km, deși atât constructorul cât și o parte din societatea civilă susține că poate fi deschis traficului fără probleme.
„E absurdistan, îi suspectez de rea intenție”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, la interviurile HotNews.ro, făcând referire la rezilierea de către Ministerul Transporturilor a contractului pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva.
„Se termină un tronson [n.r. lotul 4] care se termină degeaba, se face recepția, dar accesele pe tronsonul respectiv se făceau de pe celălalt traseu de lângă. Iar acel tronson, deși e gata în proporție de 99%, în loc să impui niște condiții să faci recepția – când ai 99% gata tu reziliezi contractul. Domnule, asta e nebunie. Ori e nebunie, ori este rea voință crasă”, a spus Orban.
Contractul pentru cei 21 de km finalizați în proporție de 99% de pe Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva a fost reziliat în urmă cu o săptămână pentru că firma spaniolă Comsa nu ar fi acceptat extinderea garanției din contract de la patru ani la zece ani după ce autoritățile de la Transporturi au invocat 60 de neconformități și probleme de execuție de-a lungul timpului.
Rezilierea, însă, presupune acum că nu va mai exista nici măcar cei patru ani inițiali de garanție, însă autoritățile spun că vor recupera banii prin penalități.
În replică, firma spaniolă Comsa susține că ministrul Cuc a reziliat însă contractul ”într-un mod absolut abuziv” și că „finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii și se pot executa fără a încurca traficul”. Totodată, Asociația Pro Infrastructura blamează menținerea celor 21 de km de autostrada închiși traficului, în condițiile în care fără lotul 3 deschis nici lotul 4 inaugurat recent nu este pe deplin util și că în prezent traficul rutier se desfășoară în continuare pe un drum național periculos, virajat, cu gropi și denivelări.
Citește și: