E clar! Am avut un Bear Market Rally. Restul sunt doar vorbe…
Gordon Gekko, din filmul Wall-Street, are o replica: ‘It’s all about bucks kidd, the rest is conversation’. As putea sa il parafrazez, cu referire la ziua de luni, ‘It’s a bear market and the rest is conversation’.
Ultima saptamana a lunii iulie a debutat cu o scadere de 239,61 puncte, adica -2,1% pentru Dow Jones Industrial Average. Am fi tentati, odata cu vederea acestor numere, sa cautam stiri punctuale care sa justifice intr-o masura sau alta scaderea. Dar ar fi cineva surprins sa constate ca acestea nu se regasesc? In schimb, ceea ce se regaseste este pesimismul de care traderii dau dovada.
Sa intru in detalii: s-a votat de catre Senatul american planul de ajutor pentru cei care au probleme cu returnarea creditelor pentru case si, in acelasi timp, un sprijin pentru companiile sustinute de guvern: Fannie Mae si Freddie Mac; veti spune – ‘old news’, corect! Intr-un discurs din ultima parte a sedintei de tranzactionare, Henry Paulson si inca patru bancheri cunoscuti si-au exprimat suportul pentru un nou tip de obligatiuni care sa imbunatateasca oportunitatile de finantare prin ipoteci.
Contraparte la cele scrise mai sus: FDIC a inchis inca doua banci regionale, insuficient capitalizate, anume: First National Bank of Nevada si First Heritage Bank. Nici acest lucru nu a reprezentat o surpriza, intrucat se asteapta ca tot mai multe banci regionale sa dea faliment. Masurile luate de guvern pentru a ajuta pietele financiare nu mai sunt privite cu ochi buni, asta si pentru ca ele pun accentul mai mult pe redresarea companiilor Fannie Mae si Freddie Mac.
Astfel ca, in piata, in linii mari, nu a fost nimic nou, nimic surprinzator, iar ceea ce a dictat trendul a fost sentimentul negativ din piata dar si reinceperea construirii de pozitii short, tocmai pe ideea continuarii acestei “bear market”. Cum spuneam si in articolele anterioare, cresterile in acest tip de piata sunt scurte, lucru confirmat prin evolutia indicilor bursieri din perioada recenta.
Varianta optimista ar fi ca putem intampina, in urmatoarele sedinte, scaderi mai accentuate, care sa creeze acel ‘exhaustion’, prin care sa avem un low sustenabil si care sa tina cateva saptamani. Varianta pesimista spune ca scaderea se poate prelungi cel putin cateva luni de acum incolo. Insa, lista scenariilor ramane deschisa…
Comenteaza pe Mersul Trendurilor.