Sari direct la conținut

E.Coli, iubita mea, bine ai venit la Marea Neagră!

HotNews.ro
E.Coli, bine ai venit la Marea Neagră, Foto: AGERPRES
E.Coli, bine ai venit la Marea Neagră, Foto: AGERPRES

​Marea e Neagră. Deci, nu se vede. Om lângă om fiind, oameni cu ochii în soare fiind, ne deșertăm lichidele în Mare. Marea e mare. Nu se vede. WC-urile sunt cu plată, păzite strașnic de măicuțe cu mâinile pline de suluri de hârtie igienică, din care împart trei-patru pătrățele. Marea Neagră e fără plată, marea e de treabă, primitoare. Problema este că nici Marea Neagră nu-nghite la nesfârșit. DSP Litoral explică cum apa e cu E.Coli, dar bună de îmbăiere. Doctorii numesc cazuri de infectare a copiilor, mai ales. Copiii noștri, cască gura ca delfinii, și, hop, iau e.coli. Mamaia, Eforii, Mangalia, acolo unde e aglomerație.

Cum spuneam sunt la Mare. Și acolo mă felicit că n-am stat ca mortu’ în apă, că acolo a venit turistul e.coli

Mai bine mă scald în șprițuri și beri, nu? Păi, ce înțelept și amețit sunt. A venit vremea, în consecință, să vorbim de mare. Marea neagră, la punctele de aglomerație Mamaia, Mangalia și Eforii, e plină de ePUNCTcoli. Escherichia coli a venit cu întreaga familie la Mare. Cum e firesc, cu familia Enterobacteriaceae. Și i-am luat interviu, zău! Și e.coli mi-a declarat în exclusivitate că-i place la mare.

Că e și pe mâini și alimente nespălate. Ador! Zice ea.

Vine e.coli din înot în ape contaminate. Ce splendid! E e.coli cu gura mare.

Pe scurt, tone de dejecții din corpul uman, corp de București, de Tecuci, de Voluntari, de Suceava, de Cluj, de Urlați, de unde vrei și nu vrei. Corp uman de român din țara România. Corp uman românesc ajunge în mare. Și marea înghite ea cât înghite și P și C, și treaba unu și treaba 2, dar la un moment dat scuipă spre om.

Ia, bă, și tu. Adică omul dă murdărie, Marea scuipă curat e.coli. Ce lepră frate de la Putin și războiul lui? Ce lepră? E.Coli ro

Aici e o discuție lungă, dar, ce treabă avem, marea e infinită, vacanța e până-n octombrie. Nu e român care să nu fi scăpat un jet în Marea Neagră. Te ia frigul un pic, când ajungi în mare. Dar primul jet, cum zic, se acceptă. E inocent. E-n chilot. Problema reală e că dacă tragi ca mitraliera toate gloanțele din vintre, ești ca Putin. Nu am la dispoziție un sondaj acum privind cine e Putin, cine nu. Pe de oparte e chestie de EU OMUL SUPREMUL. Mă p deci exist.

De fapt, e chestie de educație, de 7 ani de acasă

Și aici e filosofie. Păi, să-ți strici bunătate de scaldă pentru un drum la WC? Nu e normal. Vă dați seama, ce să descoperi la WC? Că tanti Bica strânge taxa, că-ți amintește că e un pipi se taxează. Aici, aș fi de acord, ca primul pipi la Marea Neagră să fie gratis!

Educația zice altfel: ca înainte de a te duce la înot, să mergi la toaletă

Câți părinți își educă copilul în acest sens? Eu n-am auzit un asemenea sfat. Dar m-am educat singur, repet, după jeturi-experiențe. La Marea Neagră trebuie să fii liber, când te dădăcește cineva, ți se apleacă. Acum gândiți-vă, o armată de Eforiști, o armată de Mamaioți, de Mangaloți se-ndreaptă spre Marea Neagră. Toate armatele au e.coli, dar depinde și aici cum stăpânești povestea. Mulți nu înțeleg rostul spălatului după Mare. Alții halesc ce apucă. Cei mai mulți n-au educație. Problema de fapt numită și de doctori și de desepiști e că prea mulți își lasă urmele deodată în apă. Și apa nu poate să-nghită atâta, scuipă și ea de nervi. Scuipă, săraca, mare, ce să facă.

Deci, nu e doar marketizarea defecaților la Marea Neagră (tanti Bica stăpâna hârtiei igienice e o nemiloasă capitalistă), e și banala incultură care ne-a băgat în casa pușcărie ani de pandemie: lipsa de igienă

Dar repet, eu ce treabă am? Stau la șpriț și beri. Astea te țin departe de boală, de boală. Doar că-mi vine silă, la gândul că privirea mea iubește oamenii, iar oameni lasă amintiri de neșters cu hârtie igienică Mării: Escherichia coli. E.coli, iubita mea, bine ai venit la Marea Neagră!

Citește, ce treabă ai, din seria de sezon Mamaia 2023 și:

3 tipuri de Șezuturi pe Litoralul Românesc: de Cearceaf, de Șezlong și de BaldaChin. Războiul Șezlong vs Cearceaf

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro