Sari direct la conținut

e-Factura: Cum vor primi amenzi persoanele fizice și firmele de la 1 iunie – proiect / Ce se va întâmpla de la 1 iulie

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Netransmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este sancționată, dar începând cu 1 iunie, deoarece Ministerul Finanțelor vrea să prelungească perioada pentru neaplicarea amenzilor până la 31 mai. Momentan discutăm de un proiect ce urmează a fi adoptat în această săptămână.

Pe lângă acel termen, se clarifică și modul în care se dau amenzile pentru netransmitere.

Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis (ca persoană fizică sau firmă) una sau mai multe facturi, atunci vei fi sancționat o singură dată, adică pentru faptă, nu pentru fiecare factură în parte.

  • (7) Nerespectarea prevederilor alin. (6) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice”

Care sunt amenzile la e-Factura

Cuantumul amenzilor nu se schimbă la e-Factura. Rămân aceleași ca până acum:

• Firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei

• Firmele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei

• Firmele mici și persoanele fizice între 1.000 – 2.500 lei

Un reprezentant al ANAF, Albert Fruth a fost întrebat recent în cadrul unui webinar: Amenda se aplică pentru netransmitere sau și pentru mici greșeli tehnice?

El a răspuns: “Pentru netransmitere! Dacă ați trimis o factură eronat și trebuie corectată, asta este o altă discuție. Și în contabilitate ar trebui să fie tot o eroare”.

1 iulie vine cu o nouă sancțiune la e-Factura

De la 1 iulie se schimbă lucrurile în privința amenzilor. Pe lângă ceea ce vedem mai sus, mai există una.

Dacă o firmă sau o persoană fizică primește o factură în format clasic, adică pe hârtie sau prin alte mijloace electronice, altele decât prin sistemul RO e-Factura, și o înregistrează, atunci amenda este de 15% din valoarea facturii.

Este vorba despre facturile primite de la alți operatori din România.

Deci, de la 1 iulie o să dispară opțiunea de înscriere în Registrul RO e-Factura, deoarece toți contribuabilii vor trebui să folosească doar acel sistem pentru primire și trimitere a facturilor. Acum este opțional.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro