Sari direct la conținut

E.ON Gaz cere cresterea pretului la gaze cu 12%

HotNews.ro

Compania E.ON Gaz considera ca, de la 1 aprilie, este necesara cresterea cu 12 la suta a pretului la gazele naturale livrate populatiei, din cauza majorarii cotatiilor pe piata internationala si a scumpirii importurilor. Majorarea ar fi o prima etapa dintr-o preconizata scumpire a gazelor cu circa 25 la suta, necesara in acest an.

„Datorita cresterii pretului de achizitie a gazelor naturale din import, este necesara ajustarea pretului final al gazelor naturale cu circa 12% de la 1 aprilie”, se arata intr-un comunicat al distribuitorului de gaze. „E.ON Gaz Romania nu isi mareste profitul in urma acestei ajustari. Dimpotriva, deoarece ajustarea pretului final al gazelor naturale a fost aminata cu o luna si nu a fost suficienta, ne vom confrunta cu pierderi de 55 de milioane de RON in primul trimestru al anului 2008”, se mai spune in comunicat.

E.ON Romania apreciaza ca datorita cresterii costurilor de achizitie a gazelor naturale, e posibila o crestere a pretului final la consumator cu pina la aproximativ 15-20% pentru restul anului 2008. „Prima etapa a acestei cresteri, de aproximativ 12%, este necesara de la 1 aprilie 2008. Compania noastra a informat Autortitatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) despre aceasta necesitate”, se mai arata in comunicat.

Ultima crestere a pretului gazelor, in medie cu 8,5 la suta, a avut loc la 1 februarie si a fost determinata de evolutia pretului gazelor naturale din import si din productia interna, precum si de avansul tarifelor pentru inmagazinare si distributie. De asemenea, tot de la 1 februarie pretul gazelor din productia interna a urcat cu 5 la suta, la 495 lei/1.000 metri cubi.

O crestere a tarifelor la gaze a fost solicitata, in urma cu o saptamina, si de catre celalalt mare distribuitor de gaze, Distrigaz Sud, detinut de grupul Gaz de France.

In cazul in care pretul gazelor naturale pentru consumatori nu este majorat astfel incit sa reflecte cresterea costurilor de achizitie a gazelor naturale, E.ON Gaz Romania spune ca va avea doua optiuni: fie se va confrunta cu probleme financiare foarte grave, fie va reduce importurile de gaze naturale.

„Aducerea companiei in dificultati financiare grave nu constituie o alternativa, deoarece acest lucru ar insemna ca celor 1,3 milioane de consumatori, in principal consumatori casnici, sa nu li se mai poata furniza gaze naturale. Astfel, am fi obligati sa reducem importurile. Acest lucru, ar putea duce la un deficit de gaze naturale pe piata din Romania si la imposibilitatea de a mai asigura siguranta in aprovizionarea cu gaze naturale”, se mai arata in comunicatul de presa. E.ON Romania, detinuta de grupul german cu acelasi nume, apreciaza ca preturile finale la gazele naturale in Romania sa acopere in viitor costurile de achizitie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro