Sari direct la conținut

E.ON și Azomureș au un parteneriat pentru construirea unei centrale electrice

HotNews.ro
Azomures Targu Mures, Foto: E.ON Romania
Azomures Targu Mures, Foto: E.ON Romania

Compania E.ON Energie România va construi o centrală electrică pentru producătorul de îngrășăminte minerale Azomureș, în cadrul unui parteneriat în valoare de aproape 4 milioane de euro. Centrala va funcţiona cu abur rezidual şi va avea în configuraţia tehnică un generator și o turbină în condensație totală pe abur de joasă presiune, produsă de M+M Turbinen-Technik GmbH, de înaltă eficienţă.

Demararea proiectului este prevăzută pentru primăvara anului viitor iar termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale este în prima parte a anului 2022.

Cu o putere de 2,65 MW, centrala va acoperi între 5% și 6% din necesarul de electricitate al combinatului. Pentru comparație, unitatea ar putea alimenta cu energie peste 4.600 de familii. Totodată, centrala va aduce pentru Azomureș o reducere de 4% a costurilor cu electricitatea.

Azomureș Târgu Mureș este cel mai important producător de îngrășăminte minerale pentru agricultură din România. E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro