Sari direct la conținut

Echipa de Aur a Rusiei – program olimpic exceptional la Bucuresti in solidaritate fata de Evgeni Plushenko!

webPR.ro

Echipa de Aur a Rusiei, reprezentata de cunoscutele perechi Tatiana Volosozhar – Maxim Trankov, Ksenia Stolbova – Fedor Klimov si Elena Ilinykh – Nikita Katsalapov, va sosi in premiera la Bucuresti cu un show impresionant de patinaj artistic ce va include programe medaliate cu aur la editia Jocurilor Olimpice de Iarna de la Sochi si momente artistice emotionante, in semn de prietenie si sustinere fata de Evgeni Plushenko. In urma unei interventii chirurgicale efectuate la coloana la inceputul acestei saptamani, medicii au hotarat ca perioada de repaos si recuperare a patinatorului rus sa fie mai lunga decat cea estimata initial pentru aceasta procedura, Plushenko fiind astfel nevoit sa isi anuleze prezenta in turneul programat pentru aceasta primavara.

Alaturandu-se unei impresionante liste de campioni olimpici, mondiali si europeni, la Bucuresti vor sosi trei dintre cele mai premiate, cunoscute si indragite perechi ale patinajului artistic si dansului pe gheata, parte a Echipei de Aur a Rusiei din acest an. Tatiana Volosozhar – Maxim Trankov formeaza una dintre cele mai de succes perechi ale patinajului artistic contemporan. Sportivii sunt marii castigatori ai Jocurilor Olimpice de Iarna de la Sochi din acest an, obtinand doua medalii de aur la proba pe echipe si la cea pe perechi. Cei doi sunt campionii mondiali ai anului 2013 si au obtinut de trei ori titlul european si de doua ori marele titlu al Rusiei la Campionatul National de Patinaj Artistic. Remarcandu-se in istoria patinajului artistic prin numeroase rezultate in premiera, patinatorii detin o serie de recorduri sportive fiind prima pereche castigatoare a doua medalii de aur pentru proba olimpica individuala si pentru proba pe echipe, prima echipa din istorie ce a reusit sa depaseasca limita de 230 de puncte in scorul total al unei competitii, 150 puncte in programul liber si 80 puncte in programul scurt.

Ksenia Stolbova si Fedor Klimov formeaza incepand cu anul 2009 una dintre perechile celebre ale patinajului artistic rusesc. Cei doi parteneri sunt castigatorii medaliei de aur la proba pe echipe la Jocurile Olimpice din acest an, a medaliei de argint la proba de perechi a competitiei, campionii nationali en-titre ai Rusiei si de doua ori medaliatii in cadrul campionatelor europene. Cu zeci de ore de antrenamente saptamanale, perechea isi propune sa continue pregatirea intensa si sa reprezinte cu succes tara si in cadrul editilor din 2018 si 2022 ale Jocurilor Olimpice de Iarna.

Distributia Kings On Ice este intregita de Elena Ilinykh – Nikita Katsalapov, una dintre cele mai iubite perechi de dans pe gheata. Ritmurile de slow foxtrot, quickstep si balet i-au adus aproape in anul 2005 cand s-au cunoscut si au decis sa porneasca pe drumul performantei sportive. Luand parte la cele mai renumite competitii sportive de gen, perechea este de trei ori medaliata la Campionatele Europene de Patinaj Artistic si de tot atatea ori castigatoare a medaliei de argint la Campionatul National de Patinaj al Rusiei. In acest an, cei doi sportivi au obtinut medalia de aur la proba pe echipe in cadrul Jocurilor Olimpice de la Sochi si medalia de bronz in proba de dans pe gheata.

„Asa cum am promis si cum am obisnuit publicul spectacolelor Kings On Ice, la Bucuresti vor sosi campionii patinajului artistic mondial si laureati ai medaliilor de aur la Jocurile Olimpice de Iarna din acest an. Problemele medicale aparute in timpul Jocurilor Olimpice de la Sochi il vor tine pe Evgeni Plushenko departe de gheata pentru o perioada mai lunga de timp. In urma interventiei chrurgicale, medicii i-au recomandat sportivului o pauza mai lunga decat fusese preconizat initial, fapt pentru care acesta nu va mai putea onora evenimentele programate pentru aceasta prima jumatate a anului, printre care si vizita la Bucuresti pentru Gala Olimpica. Va invitam insa, ca alaturi de colegii sai cu care a castigat medalia de aur pe echipe, sa il sustinem si sa il incurajam, sa ii aratam pretuirea noastra dar si admiratia pentru efortul si daruirea cu care a uimit o lume intreaga. Impreuna ii putem arata lui Evgeni Plushenko ca suntem alaturi de el si ii putem transmite cele mai bune ganduri pentru o recuperare cat mai rapida.”, a declarat Raluca Popescu, General Manager Amphitrion.

Echipa de Aur a Rusiei se alatura in cadrul Galei Olimpice Kings On Ice din 5 aprilie, completand astfel distributia spectacolului formata din cunoscuti campioni olimpici si mondiali printre care Irina Slutskaya, cea mai premiata patinatoare din istoria Rusiei, Stéphane Lambiel, Brian Joubert, Tomáš Verner sau perechea Fiona Zaldua – Dmitry Sukhanov.

Organizat de Amphitrion, biletele pentru Kings On Ice Olympic Gala sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, la casa de bilete a Salii Palatului si online, pe www.myticket.ro la preturi cuprinse intre 120 si 400 lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro