Sari direct la conținut

Eclipsă de Lună, vizibilă și pe cerul din România, în această noapte

HotNews.ro
Eclipsă de Lună, vizibilă și pe cerul din România, în această noapte

O eclipsă de Lună va fi vizibilă timp de aproximativ o oră și din România duminică spre luni noapte, respectiv 15 spre 16 mai. Cu toate acestea, faza maximă nu va putea fi vizibilă în România.

O parte dintre pământeni vor putea să asiste la o eclipsă totală de Lună în noaptea de duminică spre luni, cu ocazia unui spectacol ceresc mai puţin frecvent, în timpul căruia astrul nocturn îşi va pierde din strălucire şi se va colora treptat într-o nuanţă roşiatică, potrivit AFP, relatează Agerpres.

Eclipsa va fi vizibilă în regiuni ale continentelor american, european şi african, între răsăritul şi apusul Lunii.

Acest fenomen se produce aproximativ de două ori pe an, atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate, iar Luna se află în faza sa plină.

Luna intră în umbra Terrei, care blochează atunci razele solare, şi îşi pierde puţin câte puţin din strălucirea sa albă.

Luminozitatea sa nu dispare însă complet: Pământul continuă să trimită spre Lună o parte din lumina Soarelui, prin intermediul razelor solare, care vor căpăta o tentă roşiatică în urma unui proces de „refracţie atmosferică”, a explicat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.

„În timpul unei eclipse, doar Pământul mai luminează Luna prin această refracţie a razelor roşiatice”, a adăugat astronomul francez.

„Este foarte interesant să vezi o Lună albă şi strălucitoare căpătând în decurs de doar câteva minute o tentă roşiatică şi palidă”, a mai spus el. Vizibil cu ochiul liber sau cu ajutorul unui binoclu, fenomenul poate oferi celor pasionaţi posibilitatea de a face „fotografii spectaculoase”, atunci când condiţiile atmosferice sunt favorabile.

Eclipsa va dura aproximativ cinci ore, iar faza sa de totalitate – când astrul se află complet ascuns în umbra Pământului – va dura puţin peste o oră.

Această eclipsă va fi vizibilă în totalitate în America de Sud, America Centrală şi pe coasta estică a Americii de Nord.

În România, eclipsa va fi vizibilă timp de aproximativ o oră spre sfârşitul nopţii de duminică spre luni

Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” eclipsa începe când Luna se apropie de apus, la ora 4:31, iar faza cea mai spectaculoasă are loc în timp și după ce Luna apune în România.

  • „Pentru a vedea fenomenul trebuie să găsiți un loc de unde se vede apusul Soarelui. Priviți Luna începând cu ora 4:31 și veți vedea cum în următoarea oră discul ei va deveni mai puțin strălucitor, începând cu partea de stânga-sus.
  • De la ora 5:28 veți vedea cum Luna începe să se înroșească în partea din stânga. De acum înainte începe cea mai interesantă parte a fenomenului, intrarea Lunii în umbra Pământului. La numai 20 de minute după, Luna apune la București.
  • Luna apune cu 20 de minute mai târziu în vestul țării decât în est, deci puteți vedea mai mult din fenomen din acea parte a țării.
  • Pe parcursul eclipsei Luna se va afla în constelația Libra. La stânga de Lună se va vedea steaua Antares din constelația Scorpius”, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc în noiembrie 2022, însă va fi vizibilă din mijlocul Oceanului Pacific.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro