Sari direct la conținut

Economia americana a creat doar 18.000 locuri de munca in iunie. Rata somajului a urcat la 9,2%

HotNews.ro

Numarul locurilor de munca create de economia americana in luna iunie a fost de doar 18.000, cu mult sub nivelul de 90.000 estimat de analisti, acesta fiind cel mai mic numar de locuri de munca create in ultimele noua luni, potrivit Reuters. Rata somajului a urcat astfel la 9,2% in iunie, de la 9,1% in mai.

In plus, autoritatile americane au revizuit in sens negativ si cifrele privind locurile de munca create in luna mai, pana la 25.000, de la 54.000 cat s-a anuntat initial.

Conform datelor prezentate de Departamentul Muncii, numarul locurilor de munca din sectorul privat a crescut cu 57.000, in vreme ce numarul locurilor de munca din sectorul guvernamental s-a redus cu 39.000 din cauza problemelor fiscale de la nivelul autoritatilor locale si statale.

Ultimele date arata ca ritmul de creare de noi locuri de munca a incetinit semnificativ in ultimele doua luni, dupa ce, in primele trei luni ale acestui an, economia americana a creat, in medie, 215.000 de locuri de munca. In mod normal, economia americana trebuia sa creeze intre 125.000 si 150.000 de locuri de munca in fiecare luna pentru a face fata cresterii populatiei. Pana in prezent, economia americana a recuperat doar o mica parte din cele opt milioane de locuri de munca pierdute in timpul recesiunii.

Semnalele negative de pe piata muncii reprezinta o lovitura pentru administratia Obama, care a facut eforturi pentru a ajuta economia sa creeze suficiente locuri de munca pentru a-i absorbi pe cei 14,1 milioane de americani care nu au un loc de munca. Casa Alba a anuntat ca presedintele Barack Obama va prezenta o declaratie de presa pe aceasta tema la ora 14:35 GMT.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro