Economia Lituaniei s-a comprimat cu 12,6% in primele trei luni ale anului
Economia Lituaniei s-a comprimat cu 12,6% in primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similara din 2008, potrivit datelor oficiale citate de Reuters. Acesta este cel mai mare declin al economiei din 1995, de cand a inceput sa fie tinuta o evidenta a acestor date statistice.
Cifrele publicate de institutul national de statistica comfirma contractarea rapida a economiilor din regiunea baltica, dupa cativa ani de crestere puternica.
Analistii intervievati de Reuters estimau ca produsul intern brut (PIB) va scadea cu 8,4% in primul trimestru, dupa o reducere de 2,2% in trimestrul anterior.
„Este o schimbare brusca comparativ cu ultimul trimestru din 2008. Asistam la cea mai grea perioada a crizei, insa nu exclud posibilitatea ca scaderea din cel de-al doilea trimestru sa fie similara sau chiar mai accentuata”, a declarat Gitanas Nauseda, economist sef in cadrul bancii SEB.
„Totusi, scenariul nostru de baza arata ca economia se va stabiliza in a doua parte a acestui an, iar aceasta depinde de revenirea pietelor financiare mondiale”, a mai spus Gitanas Nauseda.