Economia Portugaliei se va comprima cu circa 2% in 2011 si 2012
Portugalia se indreapta spre doi ani de recesiune economica, a anuntat ministrul portughez de Finante, Fernando Teixeira dos Santos, care a precizat ca programul de sprijin financiar negociat cu UE si FMI mizeaza pe o contractie a Produsului Intern Brut de aproximativ 2% in 2011 si 2012, potrivit AFP. El a mai spus ca relansarea activitatii economice va incepe in 2013 si se va baza pe exporturi.
Portugalia a inregistrat o crestere economica de 1,4% in 2010, dupa ce in 2009 s-a aflat in recesiune.
Fernando Teixeira dos Santos a mai spus ca somajul va creste pana la 13% in 2013, urmand ca apoi sa inceapa sa scada.
Ministrul portughez de Finante a prezentat joi programul de asistenta financiara pe o perioada de trei ani incheiat de Portugalia cu UE si FMI. Valoarea acestuia este de 78 miliarde de euro.
„Aceasta suma ne acopera nevoile. Nevoile de finantare au fost atent studiate si nu am fi cazut de acord cu o suma care ar fi fost necorespunzatoare”, a spus el.
Intrebat despre conditiile de acordare, Teixeira dos Santos a spus ca este „prematur sa se vorbeasca despre ratele dobanzilor”. El a aratat ca rata dobanzii va fi calculata in functie de „o formula stabilita de Ecofin (Consiliul ministrilor de Finante din statele membre UE). Acest lucru va depinde de rata dobanzii la care donatorii nostri se vor finanta”.