Economia Spaniei s-a contractat cu 0,2% in al treilea trimestru
Economia Spaniei s-a contractat cu 0,2% in cel de-al treilea trimestru fata de cele trei luni precedente, inregistrand primul declin trimestrial din 1993, pe fondul crizei financiare care a afectat populatia si firmele, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Datele bancii centrale din Spania arata insa ca Produsul Intern Brut a crescut cu 0,9% comparativ cu trimestrul al treilea din 2007.
Totodata, Banca Spania a semnalat o inrautatire a perspectivelor, pe fondul accentuarii riscurilor unei incetiniri mai profunde si indelungate a economiei mondiale. „Indicatorii din al treilea trimestru arata o intensificare a corectiilor, in contextul deteriorarii profunde a pietelor financiare de la mijlocul lunii septembrie”, a anuntat banca centrala in cadrul raportului lunar.
Imprumuturile ipotecare au scazut cu 42,3% in septembrie, fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unor date oficiale relevate vineri. Alte rapoarte separate confirma perspectiva negativa asupra sectorului, in contextul in care pretul caselor a scazut cu 7,5% in octombrie.
In timp ce riscurile inflationiste se reduc in zona euro, pe fondul ieftinirii marfurilor si petrolului, criza financiara ameninta puternic economia mondiala, a mai precizat banca centrala a Spaniei.