Sari direct la conținut

Economist bulgar: Concurăm cu România și alte state din zonă pentru o fabrică Volkswagen

HotNews.ro
Sigla Volkswagen, Foto: Volkswagen
Sigla Volkswagen, Foto: Volkswagen

„În mod evident suntem concurenţi, atât în ceea ce priveşte celelalte state din UE, cum e România, cât şi state din afara UE, cum este Serbia”, a spus, în cadrul emisiunii „Faţă în faţă” de pe postul bTv, economistul Gheorghi Anghelov, legat de şansele Bulgariei de a fi aleasă de compania Volkswagen pentru noua sa uzină auto. „Bulgaria face parte din UE, suntem candidaţi pentru anticamera zonei euro şi pentru Schengen, am asigurat Preşedinţia Consiliului UE”, a menţionat ca priorităţi economistul scrie, 24chasa, citat de Rador.

„Cel mai mare producător de automobile din lume raportat la numărul de locuitori este Slovacia – ei sunt 5 milioane de persoane şi produc 1 milion de automobile. Ţara însă devine mai scumpă în ceea ce priveşte cheltuielile pentru mâna de lucru şi salarii şi de aceea se caută alte persoane, lucruri similare şi mai competitive. Aici răsare steaua Balcanilor”, a mai subliniat Gheorghi Anghelov.

Potrivit spuselor sale, Turcia se află într-o criză financiară și politică, iar aceste lucruri au influenţă. O uzină nu se face pentru un an, ci cel puțin pentru 30-40 de ani înainte și trebuie să existe o siguranţă, a subliniat economistul. O fabrică de dimensiunea celei de la Volkswagen, care are în vedere Balcanii, înseamnă aproximativ 350.000 de mașini, sau 1000 de mașini pe zi. Aceasta înseamnă cel puțin 5000 de muncitori și cel puțin 3 miliarde de leva investiție, a mai explicat economistul. Potrivit acestuia, într-o mașină există multe componente și acestea sunt fabricate într-o uzină separată. Altfel spus, construcția unei fabrici de automobile atrage, de asemenea, o fabrică pentru piese auto, a subliniat Gheroghi Anghelov.

„În Slovacia există trei fabrici de automobile și 350 de uzine de piese auto. În total, 250.000 de persoane lucrează în această afacere şi generează 26 de miliarde de euro exporturi pentru ţară. O fabrică de automobile în Bulgaria, plus câteva zeci de fabrici de piese și componente auto – aceasta va deveni cel mai mare centru industrial din țară. Se preconizează că această fabrică va avea o cifră de afaceri de cel puțin 10 miliarde de euro, însă întregul sector va fi nou, ceea ce înseamnă o creștere drastică a salariilor şi valoare adăugate. Trebuie să trecem la următorul pas – până la producerea produsului finit, pentru că astfel va veni valoarea adăugată şi salariile mari „, a declarat ferm Gheorgi Anghelov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro