Aproximativ 3,2 puncte procentuale din ținta de deficit bugetar de 6,2% din PIB pentru acest an reprezintă cheltuieli cu dobânzile, potrivit estimărilor BCR prezentate de Ciprian Dascălu.
„Deficitul bugetar mare alimentează datoria publică. Pe simulările noastre, o stabilizare a traiectoriei ascendente, a datoriei publice raportate la PIB ar presupune un surplus primar bugetar”, a spus economistul-șef al BCR. „Și această datorie ne costă. Din ținta de deficit pentru anul acesta de 6,2 noi estimăm undeva la 3,2 puncte procentuale reprezintă costul cu dobânzile”, a adăugat el.
Potrivit lui Dascălu, coborârea deficitului semnificativ sub 3% din PIB presupune și reducerea cheltuielilor cu dobânzile, iar aceasta presupune ancorarea lor la așteptări inflaționiste mai reduse
Datoria publică, de la 35% la peste 60% din PIB
Dascălu a spus că, în discuțiile cu agențiile de rating, România era descrisă ca având o poziție solidă la capitolul datorie, datorită nivelului redus al acesteia raportat la PIB, în ciuda deficitelor care arătau o ciclicitate mare și o deteriorare rapidă. Până la pandemie, datoria publică era de aproximativ 33-35% din PIB, a urcat apoi la 44-46%, iar în prezent depășește 60% din PIB, a precizat el.
Potrivit datelor prezentate, datoria publică era de 59% din PIB în 2025 și ajunsese la 61% în august. Pe estimările BCR, în ipoteza unei ajustări liniare, în linie cu ce s-a agreat cu Comisia Europeană, datoria ar atinge un vârf de 68% din PIB în 2029.
„Trebuie ajustări în ambele sensuri și pe reducerea deficitului dar și eforturi în reducerea costurilor de finanțare care și ele alimentează creșterea datoriei publice raportate la PIB”, a declarat Dascălu.
Economistul a spus că inflația a ajutat la limitarea datoriei raportate la PIB, dar că, potrivit proiecțiilor, nici inflația, nici creșterea reală a PIB nu vor mai putea ajuta în aceeași măsură. El a adăugat că peste jumătate din datoria publică este în valută, iar o depreciere a leului cu 1% adaugă aproximativ 0,3 puncte procentuale la datoria publică raportată la PIB.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Raportul dintre dobândă și creștere
Dascălu a explicat sustenabilitatea datoriei prin raportul dintre dobânda nominală plătită de stat și creșterea nominală a PIB. Dobânda medie la datoria existentă este de aproximativ 5%, iar creșterea nominală a PIB în următorii zece ani este estimată între 5% și 6%, a spus el.
„În schimb dacă ne uităm la costurile curente 7% e clar că din perspectiva acestui raport, costul de finanțare este nesustenabil”, a declarat economistul-șef al BCR.
Ratingul și stabilitatea politică
Principalul mesaj al agențiilor de rating, potrivit lui Dascălu, este că România „ar trebui să aibă o stabilitate politică de care nu ne-am bucurat în ultimii doi ani”, care să permită continuarea ajustării fiscale conform calendarului agreat cu Comisia Europeană.
El a comparat România cu Croația. În urmă cu aproximativ zece ani, a spus Dascălu, Croația se finanța cu circa două puncte procentuale mai scump decât România și avea un rating cu două trepte mai jos. „Croația a avut un plan bine stabilit de adoptarea Euro și foarte bine executat, indiferent de ciclurile politice”, a spus el. Ratingul Croației „începe cu litera A”, a adăugat economistul, în timp ce România a rămas la același rating, „chiar cu perspectivă negativă”.
Potrivit lui Dascălu, agențiile de rating proiectează, în unele cazuri, o datorie publică de peste 68-69% din PIB, cu aproximativ zece puncte procentuale peste mediana țărilor cu rating similar. Alături de aceasta, agențiile sunt îngrijorate de deficitele gemene, bugetar și de cont curent, iar principala problemă a ajustării lor este stabilitatea politică, a spus el. Riscul retrogradării ratingului rămâne și este legat de stabilitatea politică și de consecvența politicilor fiscale, a precizat economistul la finalul prezentării.
Dascălu a arătat că prima de risc, măsurată prin spreadul obligațiunilor în euro ale României față de cele germane, a reacționat la fiecare episod de escaladare a riscului politic din ultimii doi ani, iar volumele tranzacționate pe piața valutară au indicat ieșiri de capital. „Nu mai e mult până la următoarele alegeri, doar vreo 2 ani. Să sperăm că lucrurile se vor mai liniști”, a spus el.
Euro, ca ancoră pentru dobânzi
Potrivit lui Dascălu, ancorarea dobânzilor la așteptări inflaționiste mai reduse, așa cum a făcut Croația, ar presupune un plan credibil de adoptare a monedei euro. „Pentru aceasta este necesar acel criteriu de la Maastricht, 3% deficit bugetar”, a spus el. În perioada de după pandemie, a adăugat economistul, pragul de 3% „s-a transformat într-un 6%”.
Ca exemplu recent, Dascălu a menționat Ungaria, care și-a asumat un plan de adoptare a euro în jurul anului 2030, considerat credibil, a spus el, cel puțin judecând după reacția piețelor financiare. În cazul Ungariei, peste două treimi, „dacă nu chiar trei sferturi” din deficitul bugetar reprezintă cheltuieli cu dobânzile, a precizat el.
Despre planul anterior al României, Dascălu a spus: „Am avut și noi la un moment dat un plan de adoptare a euro 2018-2019 cu țintă 2024, dar nu prea a fost credibil, mai ales că măsurile fiscale din acea perioadă mergeau invers planului de adoptare a euro.”
Cheltuielile rigide și baza fiscală
Economistul-șef al BCR a spus că politicile pro-ciclice dinainte de pandemie au dus la o creștere semnificativă a cheltuielilor considerate „rigide” (cu pensii și salarii), în timp ce economia creștea peste potențial. La momentul șocului pandemic, potrivit lui, „cheltuielile rigide au consumat 100% din veniturile fiscale și cele cu contribuții sociale”.
Dascălu a afirmat că înghețarea unei părți din cheltuielile rigide în ultimii doi ani, cel puțin a pensiilor și salariilor, a redus ponderea acestora, dar că spațiul câștigat a fost consumat de creșterea cheltuielilor cu dobânzile. „Per total, cheltuielile rigide din România, raportate la venituri fiscale, sunt cam undeva la 10-15 puncte procentuale peste cheltuielile rigide din țările, din regiune”, a spus el.
Potrivit acestuia, modificările fiscale și introducerea diferitelor scutiri și excepții în perioada de creștere de dinainte de pandemie au erodat baza fiscală cu aproximativ două puncte procentuale din PIB. „Nu știu dacă era foarte necesar, având în vedere că economia mergea peste potențial”, a spus Dascălu.
Dascălu a mai spus că politica fiscală a fost pro-ciclică „în 15 din 20 de ani”, cu relaxări în perioade de expansiune și înăsprire fiscală în perioade de recesiune, și că cea mai mare parte a lărgirii deficitului a fost structurală, pe cheltuieli permanente. Chiar și după ajustarea din 2025, România rămâne un caz extrem în regiune din perspectiva deficitelor gemene, a adăugat el.
Colectarea, „un bonus”
Economistul șef al BCR a citat decalajul de colectare a TVA de aproximativ 30% al României, față de o medie UE de 9,5%. Aducerea acestuia la media europeană ar însemna, potrivit lui, venituri suplimentare de peste două puncte procentuale din PIB.
Pe estimările BCR, pentru a ajunge la un surplus primar ar mai fi necesară o ajustare fiscală pe partea de venituri de aproape două puncte procentuale din PIB, a spus Dascălu, adăugând că „partea de colectare ar trebui să fie privită mai degrabă ca un bonus”.
El a spus că ultimele date arată că încasările din TVA evoluează mai bine decât vânzările cu amănuntul, ceea ce ar putea indica o îmbunătățire a colectării. „Dar încă nu avem date detaliate, probabil oficialii le au, dar nu le-am văzut prezentate”, a precizat Dascălu.
Despre structura consolidării, economistul a spus că aceasta pare să se facă în mare parte pe partea de venituri, în condițiile în care unele cheltuieli, precum educația și sănătatea, ar trebui să primească alocări mai mari. Pe estimările BCR privind multiplicatorii fiscali, costul cumulat al planului de ajustare fiscală adoptat în august anul trecut este de aproximativ 1,3 puncte procentuale din creșterea economică.
Costul finanțării pentru companii
Dascălu a spus că dobânda la care se finanțează statul este punctul de plecare pentru costul creditelor acordate companiilor. Un finanțator, a explicat el, pornește de la această rată fără risc, la care adaugă o primă de risc asociată sectorului de activitate și o primă specifică fiecărei companii. La aceasta se adaugă efectul de evicțiune a sectorului privat, generat de nevoile de finanțare ale statului.
„Dacă plecăm de la acești 7%, probabil ajungem la costuri de finanțare aproape de două cifre. Acum trebuie să ne gândim în câte sectoare de activitate se face o profitabilitate de două cifre”, a spus economistul-șef al BCR.
„Din nou, este o problemă de competitivitate pentru companiile românești”, a declarat Dascălu. Potrivit lui, efectul este vizibil mai ales în sectoarele cu marje mici de profit și se reflectă și în importurile de pe rafturi, pe produsele cu marje mici.
El a mai spus că nevoia de finanțare a României este foarte mare în comparație cu țările din regiune și că acoperă și deficitul de cont curent, finanțat doar parțial prin intrări de capital care nu generează datorie. Peste 30% din deficitul de cont curent este acoperit din finanțări externe, a spus Dascălu, iar piețele solicită în consecință o primă de risc „semnificativ mai mare decât alte țări care au fost ceva mai atente cu finanțele publice”.
Concluziile BCR
În concluziile prezentării, Dascălu a spus că România are un cost nesustenabil de finanțare și că „am avut cea mai rapidă creștere a datoriei publice raportate la PIB din țările din regiune în era post-Covid”.
„Pentru a opri traiectoria ascendentă a deficitului bugetar nu trebuie doar o țintire a unui excedent primar fiscal ci și probabil o reducere de dobândă care ar implica un calendar credibil de adoptare a euro”, a declarat economistul-șef al BCR.
Printre constrângeri, el a enumerat ratingul, nivelul ridicat al datoriei, volumul mare de emisiuni, care menține spreadul față de Germania peste nivelul sugerat de prima de risc măsurată prin CDS, efectul de evicțiune a sectorului privat și costul ridicat al finanțării, care afectează investițiile și limitează creșterea potențială a PIB.
