Sari direct la conținut

Economistul-sef al Google: cautarile online sugereaza ca economia SUA incepe sa-si revina

HotNews.ro

Obiceiurile de cautare pe Google evolueaza intr-un mod ce sugereaza ca economia SUA incepe sa-si revina, scrie Washington Post. Publicatia il citeaza pe Hal Varian, economist-sef la Google, potrivit caruia numarul utilizatorilor Google care cauta informatii despre ajutoare de somaj a inceput sa scada din martie a.c., iar numarul cautarilor legate de segmentul imobiliarelor a inceput sa creasca.

Potrivit Washington Post, rata somajului a continuat sa creasca, dar numarul noilor someri declarati a inceput sa se diminueze, dupa ce a atins un punct maxim in prima parte a anului. Intre timp, s-au inmultit cautarile pe Google dupa locuinte si agenti imobiliari, iar la inceputul programului „Cash for Clunkers” (Rabla la americani) a existat o crestere abrupta a cautarilor legate de acest program.

Hal Varian este citat spunand ca datele privind termenii folositi in cautarile online au fost folosite „destul de bine”, pana acum, pentru a prezice situatia curenta din economie. El apreciaza ca, in continuare, firmele americane sunt foarte precaute si vor incepe sa angajeze oameni doar cand va fi clar ca situatia economica a revenit la normal, dar ca se face simtit, deja, un oarecare optimism in randul companiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro