Sari direct la conținut

Ed Sheeran a obținut daune de 1 milion de euro pentru acuzații de plagiat

HotNews.ro
Ed Sheeran, Foto: Wikipedia Commons
Ed Sheeran, Foto: Wikipedia Commons

Starul pop britanic Ed Sheeran a primit marți despăgubiri de peste un milion de euro pentru a-și acoperi costurile legale într-o bătălie în instanță cu compozitorii care l-au acuzat de plagiat, potrivit AFP.

La începutul lunii aprilie, cântărețul în vârstă de 31 de ani a obținut câștig de cauză la Înalta Curte din Londra, după un proces despre care a spus că este emblematic pentru practicile abuzive care afectează industria muzicală.

Pentru instanță, el nu a copiat „în mod deliberat” sau „inconștient” o parte din melodia piesei „Oh Why” a lui Sami Chokri și Ross O’Donoghue din 2015 pentru hitul său global „Shape of You”, una dintre cele mai bine vândute melodii din lume.

În timpul procesului, care a durat zece zile în luna martie, au fost difuzate cele două piese – și, din greșeală, un extras dintr-unul dintre cântecele sale noi.

Ed Sheeran a negat că ar fi „împrumutat” idei de la compozitori mai puțin cunoscuți, în timp ce avocatul reclamanților, deși i-a recunoscut „geniul”, l-a acuzat că este „o pasăre de pradă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro